Filmele serii de azi, marți, 22 februarie 2022. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TvMania găsești zilnic programele TV și emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la tv.
de Andra Stana,
Filmele serii de azi, marți, 22 februarie 2022. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TvMania găsești zilnic programele TV și emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la tv.
Tripp (Matthew McConaughey), un bărbat trecut de 30 de ani, are succes nebun la femei frumoase și se poate lăuda cu un job bun și o mașină trăsnet. Însă, faptul că nu a părăsit „cuibul” părinților, Al (Terry Bradshaw) și Sue (Kathy Bates), este o problemă pentru toată lumea… în afară de el. Cei doi decid să o angajeze pe Paula (Sarah Jessica Parker), o specialistă în manipulare, pentru a le seduce fiul și a-l convinge să se mute. Cu timpul, cei doi se îndrăgostesc, dar amintirea unei tragedii din trecutul lui Tripp iese la iveală pentru a complica lucrurile.
Richard (Leonardo DiCaprio) e un tânăr american care călătoreşte prin Asia, împreună cu câţiva prieteni din Europa. Când se află în Bangkok, el întâlneşte un scoţian sărit de pe fix, care-şi spune Daffy Duck. Cu puţin timp înainte ca acesta să se sinucidă, el îi dă lui Richard harta unui loc din Thailanda unde susţine că e raiul pe pământ. Cum nu au ceva mai bun de făcut, Richard şi prietenii lui încearcă să găsească locul, iar după o călătorie periculoasă şi solicitantă, harta îi duce pe o plajă superbă, exact cum o descrisese Duck. Richard şi prietenii lui se stabilesc acolo, dar în scurt timp află că nu sunt singuri. Un grup mare de călători s-a instalat deja acolo şi ei au creat o comunitate cu aceleaşi reguli sociale pe care Richard spera să le lase în urmă.
Michael B. Jordan şi Michael Shannon interpretează rolurile principale în producţia HBO Films, „Fahrenheit 451”, o adaptare modernă a romanului clasic al lui Ray Bradbury în care este prezentat un viitor în care media este un opiaceu, istoria este rescrisă şi „pompierii” ard cărţi. Jordan este Guy Montag, un tânăr pompier care nu-şi mai înţelege rolul de om al legii. Certându-se cu mentorul lui, căpitanul Beatty (Shannon), Guy renunţă la lumea lui şi încearcă să-şi recapete umanitatea. Sofia Boutella este Clarisse, o informatoarea prinsă între interesele opuse ale lui Montag şi Beatty. Din distribuţie mai fac parte Lilly Singh, care o interpretează pe Raven, o jurnalistă de tabloid care are sarcina de a face propagandă şi de a transmite raidurile pompierilor în care ard cărţi.
Scafandrii Sebastian (Chris Carmack) si Dani (Laura Vandervoort) cauta de patru ani o comoara scufundata pe langa recifurile de corali din Hawaii. Atunci cand Azra si Carlton, doi clienti dubiosi le arata o harta ce ar indica locul in care este ascunsa comoara si le promit suma de 500.000 de dolari, cei doi barbati accepta intelegerea si pornesc in cautarea comorii de pe fundul apei. Surpriza este atunci cand cei doi scafandri gasesc carcasa si focosul unei bombe nucleare. Fiind implicati fara voia lor intr-o situatie periculoasa, cei doi sunt nevoiti sa lupte pentru viata lor.
Un oraş liniştit este asediat de către o gaşcă de motociclişti în frunte cu liderul lor Diablo (Daevon Sawa). Planul acestor criminali cruzi este de a tăia toate canalele de comunicare şi a ţine locuitorii ostatici pentru a jefui un camion blindat ce transportă o sumă mare de bani către banca din oraş. Aceştia ucid câţi oameni este nevoie, pentru a-şi duce planul la capăt şi pentru câştigul lor, însă l-au subestimat pe şeriful local Jim Dillon (Guy Pearce) şi pe ajutorul acestuia (Michael Sirow)…
Sursa foto: imdb
Citește și: