Homepage  / Filme la TV azi

Filme la TV azi, 18 noiembrie: „Bodyguard”, „Asediați la domiciliu”, „Aventurile băiatului-lup”

Filme la TV azi, 18 noiembrie: „Bodyguard”, „Asediați la domiciliu”, „Aventurile băiatului-lup”

de Andra Stana,

Filmele serii de azi, joi, 18 noiembrie 2021. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TvMania găsești zilnic programele TV și emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la tv.

Joi, 18 noiembrie

Filme la tv azi, 18 noiembrie. „Bodyguard”, la Warner TV, de la ora 20.25

  • Regia: Mick Jackson
  • Distribuție: Whitney Houston, Kevin Costner

Rachel Marron (Whitney Houston), o cântăreaţă pop de succes, primeşte nişte scrisori de ameninţare cu moartea. Deşi ea nu le ia prea în serios, managerul interpretei decide să îi angajeze un bodyguard. Aşa intră în scenă Frank Farmer (Kevin Costner), un fost agent al Serviciilor Secrete Americane, care a demisionat din vechea funcţie pentru că se credea vinovat de faptul că nu i-a putut asigura securitatea preşedintelui american Ronald Reagan atunci când acesta a devenit ţinta asasinului John Hinckley. Cu toate că vedeta are un caracter destul de greu de suportat, cei doi se îndrăgostesc unul de celălalt.

Filme la tv azi, 18 noiembrie. „Lorzii crimei”, la Pro Cinema, de la ora 22.15

Rusoaica Tatiana vine la un spital londonez însărcinată, dar doctorii reuşesc să salveze doar copilul. Moaşa Anna (Naomi Watts) porneşte pe urmele familiei fetei, ca să le încredinţeze bebeluşul. Aşa ajunge să-l cunoască pe nemilosul Nikolai (Viggo Mortensen).

Filme la tv azi, 18 noiembrie. „Asediați la domiciliu”, la Pro Cinema, de la ora 20.30

  • Titlu original: Home Invasion
  • An: 1997
  • Gen: Thriller
  • Durată: 105 minute
  • Regizor: David Jackson
  • Distributie: Veronica Hamel, Bonnie Root, Jeremy Ratchford, Cress Williams, Joe Ivy, René Fernández, Denise Bessette

Georgia Patchett (Veronica Hamel) şi fiica ei Willow (Bonnie Root) petrec o zi liniştită alături de trei prietene. Nimic nu anunţă faptul că această zi va fi altfel decît celelalte. Viaţa lor ia însă o întorsătură dramatică în momentul cînd o bandă de criminali înarmaţi năvăleşte în casă şi le ia ostatice pe cele cinci femei.Georgia încearcă să găsească o soluţie pentru a salva viaţa lui Willow şi a prietenelor ei şi descoperă cu surprindere că nu mai este o femeie vulnerabilă, ci una deosebit de periculoasă, cînd sînt ameninţate persoanele iubite.

Filme la tv azi, 18 noiembrie. „Capcana timpului”, la TVR 2, de la ora 21.00

  • Titlu original: Time Trap
  • An: 2017
  • Gen: SF
  • Durată: 95 minute
  • Regizori: Mark Dennis, Ben Foster
  • Distributie: Andrew Wilson, Cassidy Gifford, Brianne Howey, Reiley McClendon, Olivia Draguicevich, Max Wright, Hans Marrero

Un grup de studenţi la arheologie coboară într-o peşteră subterană, pe urmele profesorului lor, dispărut cu câteva zile înainte în acelaşi loc. Tinerii descoperă o reţea de tuneluri ciudate şi trec prin diverse întâmplări inexplicabile, ajungând în cele din urmă la concluzia că peştera are propriul ei ritm temporal. Şi dacă cele câteva ore pe care le-au petrecut ei acolo ar însemna, de fapt, sute de ani la suprafaţă?

Filme la tv azi, 18 noiembrie. „Aventurile băiatului-lup”, la HBO, de la ora 20.00

  • Titlu original: The True Adventures of Wolfboy
  • An: 2019
  • Gen: Aventuri
  • Durată: 90 minute
  • Regizor: Martin Krejcí
  • Distributie: Chloë Sevigny, Eve Hewson, Jaeden Martell, Chris Messina, Stephen McKinley Henderson, John Turturro, Sophie Giannamore

Paul, în vârstă de 13 ani, suferă de hipertricoză, o boală care provoacă creşterea părului pe toată faţa şi pe tot corpul. După o experienţă dezastruoasă la un carnaval unde el este batjocorit pentru înfăţişarea lui, Paul porneşte în căutarea mamei sale, care l-a abandonat la naştere. În New Jersey, el întâlneşte o varietate de personaje neobişnuite, inclusiv pe Aristiana, o tânără transsexuală care lucrează ca drag queen, şi pe Rose, o tânără fără casă, care supravieţuieşte jefuind benzinării. În timp ce Paul şi tovarăşii lui îşi continuă călătoria, ei sunt urmăriţi de două persoane: de sinistrul domn Silk, proprietarul misterios al carnavalului, furios pe Paul pentru că i-a distrus carnavalul ambulant, şi de Pollok, un poliţist angajat de tatăl lui Paul, ca să-i găsească fiul.

Sursa foto: Hepta

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton