Homepage  / Filme la TV azi

Filme la TV azi, 3 septembrie 2024: „Mecanicul”, „Mai rău nu se poate”, „Va curge sânge”, „Casino”, „Macete”

Filme la TV azi, 3 septembrie 2024: „Mecanicul”, „Mai rău nu se poate”, „Va curge sânge”, „Casino”, „Macete”

de Redactia Tvmania,

Filmele serii de azi, marți, 3 septembrie 2024. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TVMania găsești zilnic informații despre emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la TV.

Ce filme sunt azi la TV marți, 3 septembrie 2024

Filme la TV azi, Pro TV, 3 septembrie 2024. „Mecanicul”, de la ora 21.30

Arthur Bishop (Jason Statham), un asasin de elită, are un cod al onoarei strict şi un talent unic pentru elimi­narea ţintelor. Când mentorul şi prietenul său apropiat, Harry (Donald Sutherland), este ucis, Bishop vrea să-i vadă morţi pe cei responsabili de crimă. Fiul lui Harry, Steve (Ben Foster), mânat de aceeași dorință de răzbunare, vrea să înveţe meserie de la Bishop.

Filme la TV azi, Film Now, 3 septembrie 2024. „Mai rău nu se poate”, de la ora 20.00

Ocomedie despre un hoţ care şi-a găsit…hoţul! Max Fairbanks (Danny DeVito) este un om de afaceri care a strâns o avere pe căi mai mult sau mai puţin legale. El îl surprinde în locuinţa sa de vacanţă pe Kevin Caffery (Martin Lawrence), un hoţ cu un simţ estetic evident. Supărat că acesta tocmai i-a stricat o întâlnire promiţătoare cu o femeie, Max vrea să se răzbune pe intrus şi pretinde în faţa poliţiştilor că inelul de pe degetul lui Kevin este al lui. Din acest moment, Kevin doreşte să îşi recupereze inelul din mâinile unui om care are totul. Cum peste orgoliile lui Kevin nu se poate trece cu una cu două, începe hărţuiala.

Rolul lui DeVito din acest film aminteşte de partiturile lui din „Noroc criminal” şi „Banii altor oameni”.

Martin Lawrence apare aici într-unul dintre cele două roluri care îl prind cel mai bine: cel de hoţ (cel de-al doilea e cel de poliţist). Pentru a intra în pielea lui Kevin, Lawrence a încasat un salariu de 13 milioane de dolari.

Filme la TV azi, Warner TV, 3 septembrie 2024. „Va curge sânge”, de la ora 20.30

La începutul secolului 20, tânărul Daniel Plainview (Daniel Day-Lewis) este un întreprinzãtor care călătoreşte alături de fiul său adoptat, H.W. (Dillon Freasier), în California unde reuşeşte să manipuleze o familie de fermieri pentru a căuta petrol pe proprietatea lor. Astfel, Plainview face o mică avere şi îşi începe afacerile cu petrol şi, cu timpul, adevărata fire a bărbatului iese la iveală şi localnicii sunt nemulţumiţi de tensiunea provocată în zonă de maşinaţiunile afaceristului. Pelicula este bazată pe romanul din 1972 scris de Upton Sinclair şi a fost nominalizată la Oscar pentru cel mai bun film al anului în 2008.

Filme la TV azi, Pro Cinema, 3 septembrie 2024. „Ready Player One: Să înceapă jocul”, de la ora 20.30

În 2045, lumea se află în haos și la un pas de colaps, iar oamenii și-au găsit refugiul în OASIS, un univers online bazat pe realitatea virtuală creat de genialul, dar excentricul James Halliday. Când acesta moare, testamentui său prevede că imensa lui avere îi va reveni primei persoane care va găsi „oul de Paște” ascuns undeva în OASIS. Tânărul Wade Watts (Tye Sheridan) decide să participe la acestă competiţie şi este aruncat într-o amețitoare cursă printr-un univers fantastic plin de mister și pericole. Nominalizare la Oscar pentru efecte vizuale.

Filme la TV azi, Film Mania, 3 septembrie 2024. „Casino”, de la ora 22.00

Unul dintre cele mai bune filme despre lumea mafioților, având o distribuție de zile mari: Robert De Niro, Joe Pesci (mai violent ca niciodată) și Sharon Stone (nominalizată la Oscar pentru acest rol). În anii ’70, în Las Vegas, doi mafioți obscuri devin peste noapte, cu acordul șefilor, directorii unui cazinou. Filmul urmărește ascensiunea și decăderea lor, provocată de lăcomie, invidie și FBI.

Filme la TV azi, Pro Cinema, 3 septembrie 2024. „Macete”, de la ora 23.15

Macete Cortez (Danny Trejo), fost agent federal, este angajat să ucidă un senator te­xan. Chiar înainte de a trage, își dă seama că el însuși este vânat și reușește să scape în ultimul moment. Ascuns undeva în Texas, unde primește protecția fratelui său (Cheech Marin), devenit preot, plănuiește răzbunarea. În rolul Sartana apare actrița Jessica Alba.

Filme la TV azi, Pro TV, 3 septembrie 2024. „The Marksman: În bătaia puștii”, de la ora 23.45

Fostul lunetist Jim Hanson (Liam Neeson), veteran al războiului din Vietnam, acum văduv și alcoolic, trăiește izolat la granița Arizonei cu Mexic alături de câinele său, Jackson. Totul se schimbă când Rosa (Teresa Ruiz) și fiul ei de Miguel (Jacob Perez) încearcă cu disperare să fugă din calea unui cartel mexican de droguri și vor să treacă granița pe pământurile lui. În urma unui schimb de focuri, Rosa este rănită mortal, iar înainte de a muri îl imploră pe Jim să-i ducă fiul la familia ei din Chicago. În rolul fiicei vitrege a lui Jim, Ka-
theryn Winnick. Hanson acceptă fără tragere de inimă, punându-și viața în pericol.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton