Homepage  / Filme la TV azi

Filme la TV azi, 15 martie 2024: „Avocatul din limuzină”, „Insula Shutter”, „Umbra conştiinţei”, „Recuperatorul”, „Interstellar: Călătorind prin univers”

Filme la TV azi, 15 martie 2024: „Avocatul din limuzină”, „Insula Shutter”, „Umbra conştiinţei”, „Recuperatorul”, „Interstellar: Călătorind prin univers”

de Redactia Tvmania,

Filmele serii de azi, vineri, 15 martie 2024. Vezi ce filme poți urmări astăzi pe micile ecrane. Pe lângă filmele zilei, pe TVMania găsești zilnic informații despre emisiunile preferate și ești la curent în permanență cu tot ce e important la TV.

Ce filme sunt azi la TV, vineri, 15 martie 2024

Filme la TV azi, AXN, 15 martie 2024. „Avocatul din limuzină”, de la ora 21.00

Avocatul Mick Haller (Matthew McConaughey) apără infractori mărunți de pe bancheta din spate a limuzinei sale Lincoln, care i-a devenit birou. Lucrurile se schimbă când Mick este angajat să-l apere pe Louis Roulet (Ryan Phillippe), un playboy bogat, acuzat că a violat o prostituată. Louis susține că femeia a încercat să obțină bani de la el. Dacă la început cazul părea simplu, ițele se vor încurca.

Filme la TV azi, TV1000, 15 martie 2024. „Insula Shutter”, de la ora 22.00

Acțiunea începe în 1954, când Teddy Daniels (Leonardo DiCaprio) și partenerul sãu, Chuck (Mark Ruffalo), ajung pe insula Shutter, unde se află un ospiciu pentru tratarea condamnaților cu tulburări mentale. Misiunea lor este să investigheze dispariția lui Rachel Solando (Emily Mortimer), o femeie care și-a ucis cei trei copii și a fost internată acolo. După ce îl cunoaște pe directorul instituției, dr. Cawley (Ben Kingsley), Teddy ajunge să creadă că nu i se spune tot adevărul cu privire la cele întâmplate.

Filme la TV azi, AMC, 15 martie 2024. „District 9”, de la ora 22.00

În 1982, o rasă de extratereştri ajunge pe Pământ. Atunci, ei au fost exilaţi în Africa de Sud, într-un lagăr de concentrare numir Districtul 9, devenind sclavi. În prezent, agentul guvernamental Wikus Van De Merwe (Sharlto Copley) este trimis în lagăr, dar este expus unui produs chimic ciudat şi se transformă în mutant.

Filme la TV azi, Pro Cinema, 15 martie 2024. „Umbra conştiinţei”, de la ora 22.45

În 2008, în timpul crizei pieţei imobiliare din America, Dennis Nash (Andrew Garfield) un tată singur, îşi pierde casa, din care este evacuat împreună cu mama lui (Laura Dern) şi fiul său. Evacuarea este dirijată de charismaticul Rick Carver (Michael Shannon, nominalizat la Globul de Aur), un broker imobiliar care profită fără scrupule de pe urma crizei, cumpărând casele oamenilor la un preţ de nimic. Regizorul Ramin Bahrani i-a dedicat filmul criticului Roger Ebert.

Filme la TV azi, Pro TV, 15 martie 2024. „Recuperatorul”, de la ora 0.00

Franch (Scott Adkins), un expert în arte marțiale, se angajează la niște mafioți ca recuperator. „Locul de muncă” pare călduț până când unul dintre cei vizați îl pune într-o situație în care nu s-ar fi așteptat vreodată. În rolul Sue, Louis Mandylor.

Filme la TV azi, Warner TV, 15 martie 2024. „Interstellar: Călătorind prin univers”, de la ora 20.30

Acţiunea este plasată într-un viitor îngrijorător de apro­­piat, când, din pricina schimbărilor cli­mate­rice extreme, Pământul se transformă într-un teritoriu steril, iar su­pra­vie­țuirea speciei umane este în pericol. În acest context, mai mulți explo­ratori în­cep o călătorie riscantă din­colo de sistemul nostru solar, la bordul navei Endurance, în căutarea unei planete care să poată susține viața. Nava este pilotată de Cooper (Matthew McConaughey), cândva angajat la NASA. În rolul Ame­lia, Anne Hathaway. Pre­­miul Oscar pentru efecte vizuale şi alte patru no­mi­na­lizări.

Filme la TV azi, Pro Cinema, 15 martie 2024. „Garderobierul”, de la ora 20.30

„Sir” (Anthony Hopkins) este un actor ajuns la vârsta senectuții, dar care încă mai pune în scenă, prin orășelele Angliei, „Regele Lear”, în ciuda faptului că al Doilea Război Mondial i-a decimat compania de teatru. „Sir” o are alături pe soția sa (Emily Watson), dar mai ales pe fidelului său garderobier, Norman (Ian McKellen). Filmul e bazat pe piesa „The Dresser” a lui Ronald Harwood (ca și filmul din 1983).

Filme la TV azi, HBO, 15 martie 2024. „Transport blindat”, de la ora 20.00

Ty Hackett (Columbus Short) este angajat la firma de securitate unde lucrează vechiul său prieten, Mike (Matt Dillon). Bărbatul are probleme financiare după moartea tatălui său şi este nevoit să îşi crească singur fratele. Echipa de ofiţeri din care fac parte cei doi se ocupă cu transporturi blindate. Într-o noapte, Mike îl invită pe Ty să i se alature într-un jaf împotriva propriului angajator. Ty acceptă după ce Mike îi promite că nimeni nu va fi rănit.

Cu un plan bine pus la punct, ei intenţionează să fure toată suma pe care o transportă, fără nicio daună şi fără să rănească pe nimeni. Apare însă un martor care le strică toate socotelile şi hoţii sunt nevoiţi să supravieţuiască cursei contracronometru.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton