Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

127 ore

Filme de Oscar care nu vin şi la noi

26 February 2011

Anul trecut, românii nu au putut vedea la cinema „Crazy Heart', „Precious' şi nici „The Blind Side' – filme laureate cu toate la gala Oscarurilor. Nici în 2011 nu ni se oferă mai multe şanse de a vedea pelicule demne de un premiu Oscar. Şapte dintre nominalizatele acestei gale a Oscarurilor vor lipsi de pe marile noastre ecrane. Aflaţi în cele ce urmează de ce merită să le vedeţi, oricum.

„127 DE ORE'.

Porneşte de la ce i s-a întâmplat alpinistului american Aron Ralston, în 2003: tânărul a plecat într-o excursie, fără a anunţa pe nimeni, şi a avut un accident montan. Prins 127 de ore între două stânci, în Canionul Blue John din Utah, a supravieţuit doar pentru că şi-a tăiat antebraţul drept cu un cuţitaş. Pelicula cu James Franco (care e perfect ales) e dinamizată de regizorul Danny Boyle prin split-screen-uri multiple şi prin muzica folosită. Dincolo de scena amputării (care este şocantă, dar putea avea efecte speciale mai reuşite), pelicula e – parcă – un documentar, neavând magnitudinea pe care a avut-o anteriorul film al lui Boyle (oscarizatul „Vagabond milionar'). Nominalizări la Oscar: 6 (cel mai bun film, actor principal, scenariu adaptat, editare, coloană sonoră şi cel mai bun cântec).

„THE FIGHTER'.

Acţiunea are loc în anii 90, când fostul boxer Dicky Eklund (Christian Bale) e subiectul unui documentar despre revenirea în ring. Acum, acesta e un drogat, cu un anturaj dubios şi 27 de arestări, care trăieşte în umbra succesului de altădată (se laudă oricui e dispus să îl asculte cum l-a făcut K.O. pe Sugar Ray Leonard în 1978), dar e superstarul familiei: mama, Alice (Melissa Leo), îi ia mereu partea şi e în centrul atenţiei celor şapte surori cu gura mare. El îl antrenează pe fratele lui mai mic, Micky Ward (Mark Wahlberg), Alice le e manager amândurora şi mantra comună e „familia e totul'. Dar Micky începe să se sature: serios, dedicat şi niciodată ascultat, acesta începe o relaţie cu barmaniţa Charlene (Amy Adams), care îi dă curajul să se desprindă de familia care îi împotmoleşte cariera. Nominalizări la Oscar: 7 (cel mai bun film, actor secundar, actriţă secundară x 2, regie, editare, scenariu original).

„ANIMAL KINGDOM'.

Filmul australian îl are în prim-plan pe adolescentul Joshua „J' Cody (James Frecheville), care se mută cu bunica (Jacki Weaver) şi cei trei unchi (Joel Edgerton, Luke Ford şi Sullivan Stapleton) – toţi implicaţi în afaceri ilegale cu droguri şi crime. Când unul dintre unchi este ucis şi în scenă reapare şi al patrulea frate, Pope (Ben Mendelsohn), situaţia escaladează pentru J, care se trezeşte prins între crimele familiei şi presiunile detectivului Nathan Leckie (Guy Pearce). Decizia pe care o ia la final este şocantă (dar deloc imprevizibilă). Pelicula e inspirată de familia Pettingill, care a fost implicată în uciderea unor poliţişti, în Melbourne, în 1988. Nominalizări la Oscar: 1 (actriţă secundară).

„RABBIT HOLE'.

Proiectul de suflet al actriţei Nicole Kidman (care a citit o cronică a piesei de teatru de care e inspirată povestea şi a strâns bani pentru producerea filmului timp de patru ani) are în centru un cuplu. Becca (Nicole Kidman) şi Howie Corbett (Aaron Eckhart) şi-au pierdut, într-un accident de maşină, băieţelul. De opt luni încoace, fiecare a reacţionat cum a ştiu la tragedie: Becca s-a închis în sine şi vrea să elimine din casă orice amintire legată de cel mic, iar Howie insistă să-şi verbalizeze suferinţa la un grup de terapie şi să încerce să facă alt copil. Iar situaţia explodează când Becca începe să îl cunoască mai bine pe adolescentul care i-a ucis, fără să vrea, copilul. Dinamica dintre cei doi soţi este excelentă şi Kidman dovedeşte că încă ştie să joace (şi să exprime multe în ciuda feţei botoxate). Nominalizări la Oscar: 1 (actriţă principală)

„BIUTIFUL'.

Uxbal (Javier Bardem) este un tată dedicat copiilor lui, Ana (Hanaa Bouchaib) şi Mateo (Guillermo Estrella), în ciuda actrivităţilor lui criminale, alături de Hai (Taisheng Cheng) şi de propriul său frate, Tito (Eduard Fernández). Dar când este diagnosticat cu o boală gravă, Uxbal trebuie să-şi pună ordine în viaţă şi să se bucure de timpul care i-a mai rămas. Nominalizări la Oscar: 2 (actor principal, cel mai bun film străin).

„WINTERS BONE'.

Ree Dolly (Jennifer Lawrence) are doar 17 ani, dar are grijă de familia ei ca un adult: mama ei e catatonică, tatăl e un traficant de droguri care a dispărut din peisaj, iar frăţiorii mai mici depind exclusiv de ea. Iar când şeriful local o anunţă că va pierde casa dacă tatăl ei nu se prezintă la proces la timp, Ree începe să-l caute cu o încăpăţânare demnă de „Baltagul' lui Sadoveanu. Nominalizări la Oscar: 4 (cel mai bun film, actriţă principală, actor secundar, scenariu adaptat).

„BLUE VALENTINE'.

Spune povestea sfâşietoare a relaţiei dintre Dean (Ryan Gosling) şi Cindy (Michelle Williams), pendulând între tinereţea când s-au cunoscut şi prezentul în care nimic nu mai merge între ei. Cei doi sunt căsătoriţi, au o fetiţă (Faith Wladyka), dar magia s-a pierdut şi încercările lor de a o aduce înapoi eşuează lamentabil. Filmul e trist tare şi foarte lung, dar protagoniştii intră perfect în pielea unui cuplu deziluzionat şi dezîndrăgostit. Nominalizări la Oscar: 1 (actriţă principală).

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare