Homepage  / Știri / Televiziune

FilmBox difuzează în premieră în luna octombrie trei filme de la Hollywood

FilmBox difuzează în premieră în luna octombrie trei filme de la Hollywood

de Redactia Tvmania

Pentru octombrie, FilmBox Premium a programat trei filme de succes. Sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 21:00, începe ”Jack Reacher: Never Go Back” (”Jack Reacher: Să nu te întorci niciodată”), un thriller de acțiune regizat de Edward Zwick, care a contribuit și la scenariu alături de Richard Wenk și Marshall Herskovitz. Filmul este bazat pe romanul ”Never Go Back” semnat de Lee Child. Rolurile pricipale le-au revenit lui Tom Cruise și Cobie Smulders, iar producția a strâns peste 160 de milioane de dolari la nivel mondial. 

”A fost un rol foarte distractiv și, în același timp, provocator. Personajul meu are o latură extrem de violentă, folosește un minimum de energie și mișcări pentru a-și atinge scopul și gândește întotdeauna cu zece pași înaintea celorlalți. Filmul intrigă și prin faptul că practic începe cu sfârșitul”, spune Tom Cruise. 

Și pentru Cobie Smulders a fost un film plin de provocări pentru care actrița a făcut cunoștință cu artele marțiale și s-a antrenat timp de 8 săptămâni, astfel că nu a avut nevoie de dublură pentru niciuna dintre scene. 

”Partea de bătăi – sincer – era distractivă, dar exista și partea de alergat. Am avut trei zile doar de sprinturi și am fost atât de mândră de corpul meu pentru că a rezistat. Dar asta pentru că am avut o echipă nemaipomenită și antrenori foarte buni care ne-au pregătit cu adevărat pentru asta”, a povestit Cobie Smulders.

”Cobie Smulders a fost alegerea perfectă pentru acest rol, pentru că are și inteligență, și frumusețe și putere. Când o vezi pe ecran poți crede că este din armată, că are acea intelingeță necesară unor astfel de misiuni, dar și un șarm aparte”, declara Tom Cruise despre partenera lui de platou. 

O altă propunere palpitantă este ”13 Hours: The Secret Soldiers of Benghazi” (”13 ore: Trupele secrete din Benghazi”), un film biografic de război și un thriller excelent totodată, regizat și produs de Michael Bay. Filmul urmărește șase membri din Annex Security Team care se luptă să apere corpul diplomatic american aflat în Benghazi, Libia, după mai multe atacuri ce au avut loc în septembrie 2012. În rolurile principale sunt James Badge Dale, John Krasinski și Max Martini. Filmările s-au desfășurat în Malta și Maroc, iar producția a fost nominalizată la Premiile Oscar pentru ”Best Sound Mixing”. 

John Krasinski a fost nevoit să lucreze intens la forma lui fizică pentru acest film. De la 25% grăsime la 8% a fost performanța incredibilă a actorului. 

”Este rolul pe care mi l-am dorit dintotdeauna, este ceva ce întotdeauna am crezut că sunt în stare să fac și așteptam oportunitatea. Știu că lumea mă vede într-un fel anume, dar asta înseamnă să fii actor, să încerci mereu să faci lucruri noi. Așa că pentru mine nu contează doar comedia și drama, ci pentru mine este important cine spune o poveste bună și, să fim sinceri, aceasta este o poveste grozavă și am fost foarte fericit să fac parte din ea”, mărturisește seducătorul John Krasinski pe care îl puteți vedea așa cum nu-l știați duminică, 20 octombrie, de la ora 21:00, la FilmBox Premium. 

Schimbăm registrul și trecem într-o lume fantastică. Pe 26 octombrie, de la ora 21:00, tot la FilmBox Premium, este programat ”Star Trek Beyond” (”Star Trek. Dincolo de infinit”), un science fiction regizat de Justin Lin, în scenariul lui Simon Pegg și Doug Jung, bazat pe serialul de televiziune ”Star Trek”, realizat de Gene Roddenberry. Este al 13-lea film din această franciză, iar Chris Pine și Zachary Quinto sunt actorii care îi interpretează pe Căpitanul James T. Kirk și Comandantul Spock. Au fost păstrați în distribuție și Simon Pegg, Karl Urban, Zoe Saldana, John Cho și Anton Yelchin. 

Un detaliu trist este acela că acesta a fost ultimul film al lui Yelchin care a decedat într-un accident de mașină cu puțin înainte de lansarea peliculei. Producția a primit foarte multe laude pentru interpretarea actorilor, pentru regie și montaj, muzică și efecte vizuale. La cea de-a 89-a ediție a Premiilor Oscar, producția a fost nominalizată la categoria ”Best Makeup and Hairstyling”. 

”Toți am fost de acord că cel mai bun lucru pe care J.J (J.J. Abrams, producătorul filmului) l-a făcut a fost distribuția pentru că ne înțelegem toți atât de bine și de frumos și ne bucurăm de compania celorlalți, ținând cont că suntem mult timp departe de casă. Să ai prieteni care îți sunt ca o familie face totul mult mai ușor. Râdem foarte mult și pentru mine asta este important și aș reveni din nou și din nou doar pentru a mă bucura de o astfel de experiență”, declara actorul Chris Pine. 

”Cel mai bun lucru este că fanii acestui film vor descoperi o producție cu mai mult umor”, este noutatea scoasă în evidență de Zachary Quinto.

”Star Trek pentru mine este ceva foarte unic. Pentru că este singura producție care prinde perfect indiferent de mediu. Star Trek va exista și în continuare. Nu trebuie să pierdem esența acestei povești, iar asta nu se va întâmpla datorită personajelor care ne transmit esența unei călătorii împărtășite, a explorării și a speranței”, explică regizorul Justin Lin. 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton