Homepage  / Știri / Televiziune

Filmările noului sezon „Insula iubirii” (Antena 1) au fost suspendate. Noi detalii despre sezonul 6 al reality show-ului

Filmările noului sezon „Insula iubirii” (Antena 1) au fost suspendate. Noi detalii despre sezonul 6 al reality show-ului

de Redactia Tvmania

Radu Vâlcan şi echipa de filmare de la Insula Iubirii s-au întors din Republica Dominicană, acolo unde urma să fie filmat sezonul șase al reality show-ului de la Antena 1. Aceastã destinaţie a fost aleasã tocmai pentru cã era un loc sigur, fãrã cazuri confirmate de Covid 19, însã totul s-a schimbat la doar câteva zile dupã ce echipa a ajuns acolo. Ba mai mult, în mai puţin de o sãptãmânã, autoritãţile au declarat şi acolo stare de urgenţã, aşa cã pentru a nu pune în pericol sănătatea echipei de producție, a concurenților și a ispitelor, filmările au fost suspendate, urmând a fi reluate atunci când condițiile o vor permite. 

În aceste momente, atât Radu Vâlcan, cât și echipa de producție, se află în izolare în București, departe de familii sau cei dragi. La scurt timp după ce au ajuns în Republica Dominicană, aceștia au fost nevoiți să se întoarcă pentru că acolo s-a declarat stare de urgență.

“Ne-am întors ieri din Republica Dominicană, din fericire am prins ultimul zbor dinspre Paris spre București. Eram la curent cu tot ce se întâmpla în țară, dar realitatea ne-a lovit când am ajuns pe aeroportul din Paris. Era o imagine șocantă pe aeroport, era totul pustiu, erau oameni care doar testau persoanele aflate în tranzit. La fel s-a întâmplat când am ajuns pe Otopeni, parcă era o zonă de război, foarte mulți oameni speriați de ce va urma”, a spus Radu Vâlcan în primele sale declarații de la întoarcerea din Republica Dominicană, în aceastã dimineaţã, pentru Neatza cu Răzvan și Dani. 

Chiar dacă nu se află alături de familie, Radu este optimist și așteaptă să treacă cele 14 zile de izolare departe de cei dragi:

“Momentan suntem în izolare pentru o perioadă de 14 zile, nu în carantină, pentru că am fost doar în tranzit în Paris, nu am intrat în Franța. Acum sunt într-un apartament în București, împreună cu un coleg de la Insula Iubirii”, a declarat Radu. Filmările pentru sezonul șase Insula Iubirii vor fi realuate atunci când situația cu care se confruntă întreagă planetă le va permite și atunci când toți oamenii vor fi în siguranță. 

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton