Filmările la „Jurassic World: Dominion”, începute în februarie în Canada și mutate în martie la Londra, erau în plină desfășurare, însă momentan s-au întrerupt, informează dailymail.com.
Regizorul filmului, Colin Trevorrow, a fost obligat să oprească filmările pentru două săptămâni după ce câțiva membri ai echipei au primit un rezultat pozitiv la testul pentru COVID-19. Regizorul a mai adăugat însă că e vorba doar despre o măsură de precauție, fiindcă aceleași persoane au obținut rezultate negative la scurt timp după primul test.
Știrea întreruperii a venit la puțin timp după ce se anunțase că, din cauza amânărilor repetate ale filmărilor pricinuite de Coronavirus, premiera filmului va avea loc abia în iunie 2022. Între timp, echipa face haz de necaz pe seama situației, Trevorrow postând pe Twitter imaginea unei „machete” de dinozaur purtând mască.
Conform Variety, pelicula mai avea doar trei săptămâni de lucru până la încheierea filmărilor. „Jurassic World: Dominion” a fost una dintre primele superproducții care au reînceput filmările după criza cauzată de pandemie în primăvară, cu respectarea integrală a măsurilor de precauție (printre care izolarea membrilor echipei în același loc și testarea permanentă a temperaturii), care au necesitat suplimentarea bugetului cu 5 milioane de dolari. Unele surse susțin că pauza actuală va dura nu două, ci trei săptămâni.
Filmul îi are în rolurile principale, ale lui Owen și Claire, pe Chris Pratt și pe Bryce Dallas Howard, alături de care îi vom vedea și pe protagoniștii din filmul original al lui Spielberg, „Jurassic Park” (1993): Sam Neill, Laura Dern și Jeff Goldblum.