Lacrimi de durere și dor pe traseele de la Survivor România, lacrimi și emoție și la Ploiești în familia Majdei Aboulumosha. Fiica de opt ani a artistei, Jacqueline, și mama acesteia, Diana, au povestit în direct, la „Teo Show”, cât de intens trăiesc, de acasă, din față televizorului, evoluția faimoasei pe traseele din Republica Dominicană.

Majda Aboulumosha s-a accidentat încă din prima ediție și a evoluat cu dureri la gleznă și pe cel de-al doilea traseu, la final aceasta izbucnind în lacrimi de durere, dar și de supărare că nu a putut aduce punct echipei sale. În țară, la Ploiești, mama și fiica artistei au fost cu sufletul alături de Majda.

„Am foarte mari emoții, vreau să mă obișnuiesc cu ele, că să fie mami mai bine. Mi-a spus la aeroport că dacă sunt eu puternică o să fie și ea. Și a fost mai puternică.(…) Nu mi-a plăcut deloc (n.r. când s-a accidentat), dar prima dată nu am plâns, am rectionat într-un fel bun, a două oară am plâns, pentru că nu am putut să mai rezist. Mama mea este legată de mine. Vreau să își trăiască acest vis. Vreau să câștige această competiție „, a declarat, emoționată, fiica Majdei.

Diana, mama frumoasei actrițe, este de două ori mai emoționată. În primul rând pentru fiica sa, dar și pentru cea mică. Recunoaște că își stăpânește cu greu emoțiile, dar știe că Majda este o femeie puternică, cu multe resurse interioare.

„Orice mamă s-ar emoționa în locul meu, așa suntem noi, mai emotive. Eu i-am spus să fie puternică, să își găsească puterea aceea lăuntrică atunci când este greu. Asta nu i-am spus-o doar acum, în general i-am dat acest sfat Majdei. (…) Majda este un iubitor de oameni și este un prieten foarte bun, un ascultător foarte bun. Sunt ferm convinsă că dacă unul din echipa faimoșilor va aduna echipa și va spune ceea ce este nevoie că să le ridice moralul, cred că pot învinge, pot câștiga, chiar dacă sunt mai puțin pregătiți fizic decât cei din echipa Războinicilor”, a declarat mama frumoasei concurente, la „Teo Show’’.

 

        Show-ul „Survivor România” poate fi urmărit în fiecare miercuri și joi, de la 22:00, și de vineri până duminică, de la 20:00, la Kanal D.

 
Urmărește-ne pe Google News