La numai 22 de ani, Bobbi Kristina Brown, fiica fostului cuplu Whitney Houston – Bobby Brown, a încetat din viaţă, după şase luni de când a fost găsită inconştientă în cadă, în casa ei din Georgia, scrie buzzfeed.com.
La numai 22 de ani, Bobbi Kristina Brown, fiica fostului cuplu Whitney Houston – Bobby Brown, a încetat din viaţă, după şase luni de când a fost găsită inconştientă în cadă, în casa ei din Georgia, scrie buzzfeed.com.
Kristina a murit pe 26 iulie, în pace, a comunicat familia ei, care a mulţumit – între-un comunicat – celor care s-au rugat pentru tânără.
Bobbi Kristina a fost descoperită în casa ei de un prieten şi de iubitul ei (Nick Gordon, care a fost crescut de Whitney Houston şi Bobby Brown), a fost dusă la spital şi plasată în comă indusă, iar în lunile care au urmat rudele ei (mătuşi şi unchi din partea tatălui şi bunica ei din partea mamei) au dat declaraţii contradictorii în presă în legătură cu starea acesteia.
Acum, Gordon este acuzat că a abuzat-o repetat pe iubita lui şi că i-a scos peste 11.000 de dolari din conturi cât ea era în spital, fără acordul ei.
Te-ar putea interesa și:
Mariah Carey, pe urmele lui Whitney Houston?
Familia își ia rămas bun de la Bobbi Kristina, fiica lui Whitney Houston
Bobbi Kristina Brown „e pierdută” şi nu vrea ajutorul nimănui
Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston, în comă indusă
Ray J, bărbatul din viața lui Whitney Houston
Chaka Khan ştie de ce a murit Whitney Houston
Whitney Houston a murit înconjurată de pastile
Fiica lui Whitney Houston, dusă de urgenţă la spital
Whitney Houston a murit la doar 48 de ani