Fiica lui Gwyneth Paltrow și nepoata Sophiei Loren, strălucitoare la Le Bal des Débutantes. Momentul în care Chris Martin a dansat cu fiica lui a devenit viral
Fiica lui Gwyneth Paltrow, Apple Martin, și nepoata Sophiei Loren, Lucia Sofia Ponti, au fost printre debutantele selectate să participe la prestigiosul eveniment Le Bal des Débutantes din Paris în 2024. Acest bal exclusivist este renumit pentru a introduce tinerii din familii celebre sau aristocratice în lumea socială, într-un cadru plin de eleganță și tradiție. Balul a inclus momente tradiționale, precum valsul debutantelor cu tații lor, iar clipul în care Chris Martin, solistul trupei Coldplay, dansează cu fiica lui a devenit viral.
Fiica lui Gwyneth Paltrow, fabuloasă la balul debutantelor
Balul anual Le Bal des Débutantes a avut loc pe 30 noiembrie, iar balul exclusivist, organizat la Paris, a prezentat multe tinere minunate care și-au făcut debutul în societate alături de cavaleri chipeși. În acest an,Apple Martin, fiica lui Gwyneth Paltrow și Chris Martin, se numără printre debutante. Prezentă a fost și nepoata Sophiei Loren.
Gwyneth Paltrow și Chris Martin, solistul trupei Coldplay au fost prezenți amândoi la dans împreună cu celălalt fiu al lor, Moses, și bunica lui Apple, Blythe Danner, care a aplaudat pe ringul de dans pentru marele debut al nepoatei sale. Tânăra a luminat această ediție Le Bal cu o rochie albastră deschisă din șifon plisat, cu volane și fundițe. Au fost nevoie de 750 de ore pentru a fi creată.
Momentul culminant al serii a fost când Chris a dansat cu fiica sa, în timp ce mama Gwyneth îi privea și zâmbea, stând la una dintre mesele din hotelul Shangri-La. Chris Martin și-a dat apoi fiica în brațele cavalerului ei, Leo Cosima Henckel von Donnersmarck, aparținând familiei nobile austro-ungare Casa Henckel von Donnersmarck. Băiatul este fiul regizorului Florian Henckel von Donnersmarck și al lui Christiane Asschenfeldt.
Părinții lui Apple nu au vrut să rateze acest eveniment important din viața fetei lor și, deși sunt despărțiți din 2014, rămân foarte apropiați și sunt prieteni.
„Cred că Chris și cu mine eram meniți să fim împreună și să avem copii”, a spus Paltrow în 2019. „Dar relația noastră este mult mai bună în acest fel: prieteni, copărinți și familie.”
“Apple blew a kiss to her dad Chris, who beamed at her ”
Here are some sweet photos of Coldplay’s Chris Martin and Apple Martin at 2024 Le Bal des Debutantes [Hello!] pic.twitter.com/BMZD8PveYa
Lucia Ponti, în vârstă de 18 ani, și-a făcut marele debut la exclusivistul Le Bal din Paris, Franța. Evenimentul a avut loc la emblematicul hotel Shangri-la. Potrivit unei declarații pe rețelele sociale, balul se străduiește să celebreze „excelența, emanciparea femeilor și armonia dintre debutante și cavaleri din întreaga lume”.
Ponti este fiica lui Sasha Alexander și Edoardo Ponti – și nepoata actriței italiene Sophia Loren. Lucia a participat la celebrul bal al Debutantelor sâmbătă, 30 noiembrie, și a declarat că bunica ei i-a inspirat o mare parte din simțul modei.
„Bunica mea a crezut întotdeauna în eleganța atemporală și în importanța de a purta ceva care să reflecte adevăratul tău sine”, a declarat Ponti pentru Hello! într-un interviu publicat luni, 25 noiembrie. „Crescând, ea m-a învățat valoarea simplității, a croielii și a adăugării întotdeauna a unei note de unicitate ținutei tale.”
Ponti a crescut în Los Angeles, California, dar în prezent frecventează Universitatea Brown, unde studiază istoria artei și limba engleză.
Loren, care are acum 90 de ani, locuiește în prezent în Geneva, Elveția.
„Eu și bunica mea suntem foarte apropiate”, a declarat Ponti pentru Hello! „O vizităm frecvent în Geneva și vine să ne viziteze și în LA. O iubesc foarte mult și, în ciuda distanței, petrecem mult timp împreună.”