Prima regulă a Fight Club-ului: „Nu se vorbeşte despre Fight Club!”. Dar ce s-ar putea spune despre cel mai anarhic, necruţător, cinic, violent şi formidabil film regizat de David Fincher? Că emigrantul Chuck Palahniuk a scris romanul pe sub camioanele pe care le repara înjurând sistemul, că se potriveşte ca o mănuşă cu filmografia lui Fincher, ori că Brad Pitt şi Edward Norton sunt de-a dreptul magnifici în rolurile lor. Nominalizat la Oscar pentru cele mai bune efecte sonore, filmul este povestea unui agent de asigurări (Norton), căruia meseria nu-i aduce nici o satisfacţie, şi a unui fabricant de săpun (Pitt), cu idei anarhiste, care deschid acest club pentru bărbaţii ce vin să se bată, fără menajamente, după o zi extenuantă la serviciu.