Fetița Danei Rogoz a împlinit 4 ani
Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, respectă cu sființenie obiceiul de a pleca prin țară de ziua micuței lor. Lia a împlinit 4 ani pe 20 mai și, alături de fratele ei mai mare, Vlad, toți patru au petrecut un weekend pe gustul lor, cu autorulota.
„La mulți ani, Lia Bucuria noastră! Doamne, câtă bucurie și câtă frumuseţe și câtă gingăşie ai adus cu tine pe lumea asta. Uneori aproape că nu îmi vine să cred că ești reală! Îmi vine să te ciupesc, să te gâdil și apoi să te strâng în braţe tare de tot, cât să îmi îmi potolesc din dragostea asta flămândă pe care o simt când te privesc.
Mi-ai spus ieri că, atunci când o să fii mare, vrei să fii mămică cum sunt eu, dar și actriţă, să jucăm împreună pe aceeași scenă. Ce vis frumos pentru o fetiţă de 4 ani”, a scris Dana Rogoz pe contul său de Instagram, în dreptul unor fotografii superbe cu mezina familiei.
„Când dai de greu, îţi spui singură, cu voce tare, deși nu noi te-am învățat: „Lia poate! Lia o să reuşească!”. Şi eu chiar simt asta. Chiar simt că vei avea un drum ales în viaţa asta, că prea uşor cucereşti inima oricui te întâlneşte. E ceva din tine care poate schimba lumea, care o poate face mult mai frumoasă.
La mulți ani, Lia! Suntem extrem de fericiţi, de mândri, de recunoscători, de norocoşi că tu ești fetiţa noastră”, a mai adăugat actrița.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 22
Aniversările mezinei prin intermediul călătoriilor cu autorulota au devenit tradiție pentru Dana Rogoz, care a și explicat, de altfel, cu ceva timp în urmă cum a ajuns la acest obicei.
„În weekend-ul de dinainte de ziua Liei, ne-am creat obiceiul de a călători undeva cu autorulota. Chiar și în weekend-ul de dinainte de a veni pe lume, țin minte că am ieșit cu autorulota undeva la o pădure de lângă București și am mâncat cireșe, așteptând noua viață. A ei și a noastră”, a povestit actrița tot pe Instagram, cu un an în urmă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 10 / 22
Dana Rogoz, secretul relației cu regizorul Radu Dragomir
Dana Rogoz și Radu Dragomir sunt căsătoriți din 2012 și formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbizul românesc, în ciuda diferenței de vârstă dintre ei – 19 ani. Au doi copii împreună și o căsnicie discretă. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „La bloc”, unde Dana, acum în vârstă de 38 de ani, era actriță, iar Radu regizor.
„Dar nu ne-am jucat cu emoțiile noastre, cum fac tinerii. Plec la mama, două săptămâni nu mai vorbim. N-au existat niciodată glumele astea, provocările astea, să ne condiționăm. Ne-am asumat cu totul”, a declarat Dana Rogoz, într-un interviu acordat pentru Unica.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 15 / 22
Actrița susține că ea și soțul său, Radu Dragomir, sunt asemănători din multe puncte de vedere, așadar nu a fost nevoită să facă compromisuri majore în relație.
„Semănăm, chiar dacă în manifestare nu semănăm tot timpul. El e mai așezat, mai calculat, mai analitic, eu sunt mai impulsivă sau așa ar părea din exterior. De fapt, semănăm foarte tare. Eu pare că sunt impulsivă și mai extrovertă ca tipologie, dar de fapt sunt genul care analizează absolut toate opțiunile. Avem aceleași pasiuni, ne plac aceleași lucruri. N-am făcut compromisuri de genul merg cu el nu știu unde, dar mergi și tu cu mine. N-a fost nevoie de negocieri de acest tip”, a povestit Dana Rogoz, în cadrul aceluiași interviu.
Sursă foto:
Citește și: