Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Fetele de la Next Top Model fac exerciții de echilibristică!

11 October 2012

Au ştiut încă de la început că Next Top Model este o competiţie plină de provocări, însă nici prin gând nu le-a trecut concurentelor că vor avea parte de o defilare ca cea de joia aceasta. Cariera pentru care designerul le pregăteşte le va confrunta în timp cu numeroase obstacole, iar evoluţia lor în cadrul competiţiei este esenţială. Aşadar, o probă de echilibru este oricând binevenită.

Platouri cu şampanie, torturi, dar şi hamsteri, gantere, ouă crude, o cască de motocicletă, o crinolină sau un candelabru cu lumânări, acestea sunt doar câteva dintre elementele din recuzita uneia dintre cele mai neobişnuite defilări de până acum la Next Top Model.

Lavinia a fost cea care a deschis defilarea, urcând pe podium cu două cuşti de hamsteri grele, iar după ea au urmat fel de fel de apariţii cu totul şi cu totul aparte. Una dintre fete a trebuit să meargă pe podium ţinând două gantere deasupra capului şi o portocală în gură, iar unei alte domnişoare i-au fost aplicate mai multe monede pe braţele deschise, aceasta trebuind să se concentreze să nu le piardă pe drum.

De foarte mult echilibru şi atenţie maximă au avut nevoie şi alte concurente care au apărut pe podium învelite în folie, au purtat pe cap o cască de motor sau un cub din hârtie ori au ţinut tave cu ouă crude sau pahare de şampanie pe braţe.

Aşa cum era de aşteptat, s-a lăsat cu sticle făcute ţăndări, ouă sparte, lumânări aprinse căzute pe podea şi bineînţeles comentarii acide din partea severului Cătălin Botezatu. Cum a evoluat întreaga probă şi de ce alte elemente inedite de recuzită au mai avut parte fetele, rămâne de văzut joia aceasta, de la 20.30, la Next Top Model.

ntm-1

Picture 1 of 8

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare