Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Festivalului Național de Teatru este difuzat zilnic la TVR 3 din 22 noiembrie

de Redactia Tvmania

Teatrul supraviețuiește pandemiei! În aceste zile oricine poate vedea spectacole, documentare şi dezbateri despre superlativele lumii artistice românești în Festivalul Naţional de Teatru. Este cea de-a 30-a ediţie, iar toate piesele de teatru vor fi transmise în mediul online, la radio şi la TVR 3. 

Programul difuzării pieselor din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, în intervalul 22-27 noiembrie, în fiecare seară, la TVR 3, de la ora 20.00.

Duminică, 22 noiembrie – DANAIDELE, după scrierile lui Eschil, scenariul și regia: Silviu Purcărete

O producție a Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova. În distribuție: Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Mariana Buruiană, Micaela Caracaș, Alexandru Repan, Mihai Dinvale, Adriana Irimescu, Andreea Pârvu, Ramona Atanasoaie, Alin Olteanu, Lucian Dolgan, Mihai Giuritan, alături de alți o sută de actori ce alcătuiesc personajele colective: Danaidele și Egiptenii.

Danaidele este povestea celor 50 de fiice ale lui Danaos, care fug din Egipt și refuză căsătoria incestuoasă impusă cu verii lor. Rugătoarele cer azil în Argos, dar cei 50 de egipteni le urmăresc și debarcă și ei în Argos. Danaidele sunt capturate, dar se răzbună în noaptea nunții lor când își ucid cei 50 de miri. Danaidele sunt sacrificate chiar de către zei. Numai una dintre ele, Hypermnestra îl cruță pe soțul ei Lynkeus, iar destinul ei începe să semene cu acela al rătăcitoarei Io, în brațele protectoare ale lui Poseidon.

Luni, 23 noiembrie: CALIGULA, după Albert Camus

Regia: Silviu Jicman. Din distribuție: Demeter András, Daniela Nane, Gavril Pătru, Ioan Chelaru, Mihai Ciucă, Andrei Finți, Ion Haiduc, Cristian Jicman, Lari Giorgescu, Alexandru Bindea, Marius Calugărița, Mihai Gruia Sandu

Caligula își dorește luna de pe cer, iubește poezia și arta, trezoreria statului i se pare puțin importantă și singurătatea o stare de fapt. Cum a guverna înseamnă a fura, ordonă ca senatorii și cei bogați să își doneze averile în favoarea statului și apoi să fie uciși. Distrugându-i pe toți, se distruge și pe el înainte de a obține imposibilul – luna. Caligula este corespondentul împăratului roman Caius Iulius Caesar Germanicus care, asemenea nepotului său Nero, a fost unul dintre cei mai cruzi tirani ai Romei. Poreclit Caligula (caligae=cizmuliță), Caius Germanicus este unul dintre cei 12 Cezari ai lui Suetoniu. Extravagant și inuman, omoară fără judecată, umilește senatorii și pe toți supușii puterii sale absolute. O extravaganță este ridicarea calului său Incitatus la rangul de consul.

Marți, 24 noiembrie – VOCEA UMANĂ de Jean Cocteau
Traducerea: Manase Radnev
Cu: Valeria Seciu
Adaptarea pentru televiziune și regia: Cătălina Buzoianu

O investigație psihologică în existența cotidiană a unei femei releva un adevăr existențial: o viață cenușie, banală, care se scurge în ciclul universal al naturii. Un monolog reprezentat de conversația la telefon pe care o femeie recent părăsită o are cu fostul ei iubit. Deși el a părăsit-o pentru bani intenționând să se însoare cu o milionară mai tânără, ea este plină de noblețe și nu îi reproșează nimic. Încearcă să pară curajoasă, dar e disperată, tristă și îi acceptă toate minciunile agățându-se de vocea lui care, după ce va închide telefonul, va fi înlocuită de o apăsătoare tăcere.

Miercuri, 25 noiembrie – SUPEUL de Jean Claude Brisville
Traducerea: Ion Lucian
Cu: Radu Beligan și Ion Lucian
Regia: Florentina Enache

După înfrângerea lui Napoleon la Waterloo și trimiterea lui în exil, Wellington și forțele aliate sunt la Paris, unde revolta populară pluteşte în aer. Cine va guverna țara? În seara zilei de 6 iulie 1815, „regii”, Talleyrand (Radu Beligan) şi Fouché (Ion Lucian) se întâlnesc la un abundent supeu pe parcursul căruia vor decide cum va fi guvernată Franța. Niciunul nu poate acționa fără celălalt. Și așa începe o negociere între doi oameni puternici, un englez şi un francez, forțați de circumstanțele istorice să-și depășească ura reciprocă și să lucreze împreună.

Joi, 26 noiembrie – DIALOGURI ȘI FANTEZII ÎN JAZZ
Cu: Ion Caramitru și Johnny Răducanu, într-un spectacol de: Ion Caramitru
Versuri după: Nichita Stănescu, Miron Radu Paraschivescu, Petre Stoica, Lucian Avramescu, Dan Verona şi Ana Blandiana
Muzica: Johnny Răducanu

Teatru poetic „în cel mai pur distil”, cu muzica urmându-i respiraţia şi paşii ori, şi mai bine, ispitind cuvântul cu intensitatea unui acord mereu surprinzător. Ion Caramitru şi Johnny Răducanu aduc la rampa Naţionalului fragmente de sensibilitate în cheie romantică şi sarcastică semnate de Nichita Stănescu, Dan Verona, Petre Stoica, Miron Radu Paraschivescu, Lucian Avramescu şi Ana Blandiana.

„Muzica este compusă chiar de cel mai mare jazzman al nostru, iar periplul prin literatura perfect sintetizată, acompaniată şi recitată, adesea chiar cântată cu o intensitate care dădea impresia unei transe ce cuprindea interpreţi şi privitori deopotrivă, înseamnă un profesionalism desăvârşit, dar şi reuşita unei călătorii în care descoperi autori pe care poate nu i-ai băgat niciodată în seamă, aşa cum se cuvine”, scria Irina Margareta Nistor despre acest spectacol.

Vineri, 27 noiembrie – HAMLET de William Shakespeare
Traducerea, scenariul și regia: Vlad Mugur
Scenografia: Helmut Stürmer
În distribuție: Sorin Leoveanu, Luiza Cocora, Bogdán Zsolt, Elena Ivanca, Anton Tauf.Regia TV: Silviu Jicman

Spectacolul se constituie într-un eseu despre condiţia umană şi condiţia artistului, despre vechi şi nou, despre viaţă şi moarte, totul petrecându-se pe muchie de cuţit, la limita dintre nebunie şi normalitate.

Este un spectacol monumental şi răscolitor, cu valoare testamentară, despre seismele şi nebunia lumii noastre, un discurs artistic de o excepţională tensiune intelectuală şi emoţională în care întrebările „hamletiene” sunt înfăţişate cu o pilduitoare prospeţime la interferenţa cu incitantele interogaţii existenţiale proprii acestui tulburător început al mileniului trei.” – a sintetizat Ion Parhon.

Mai multe informaţii şi imagini despre aceste spectacole găsiţi la https://tvr3.tvr.ro/festivalul-national-de-teatru-la-tvr-3_29933.html
Informaţii complete despre ediţia din acest an a Festivalului găsiţi pe www.fnt.ro
 
Urmărește-ne pe Google News
ARTICOLE PARTENERI
 
 
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
SERIALE
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
ŞTIRI

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te