Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Unnamed (2)

Festivalul de la Cannes s-a amânat

24 March 2020

Programat să se desfășoare între 12 și 23 mai, Festivalul de film de la Cannes a fost obligat să-și amâne prezenta ediție, pentru a se conforma măsurilor luate de guvernul francez împotriva răspândirii coronavirusului. 

Conform publicației „The Guardian', după ce, miercurea trecută, președintele festivalului, Pierre Lescure, se declarase optimist, apreciind că „vârful epidemiei va avea loc la sfârșitul lui martie și că în aprilie se va putea respira ceva mai liber', managementul evenimentului a hotărât să amâne ediția oficială. Aceasta ar fi trebuit să fie prezidată de regizorul Spike Lee, iar secțiunea „Cannes Classics' ar fi avut în centru aniversarea a două decenii de la neuitatul film al lui Wong Kar-wai, „In the Mood for Love', prezentat în premieră și premiat la Cannes în anul 2000. 

Pe durata festivalului, dată fiind prezența participanților, invitaților și fanilor veniți din toată lumea, numărul obișnuit de locuitori ai Cannes-ului se triplează. Cum aglomerările de populație sunt strict interzise în perioada aceasta, discuțiile despre eventualitatea unei ediții la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, dacă lucrurile s-ar desfășura după cel mai optimist scenariu, devin pure speculații.

Deocamdată, se fac pregătiri pentru ca târgul anual de filme din cadrul festivalului (care trebuia să aibă loc între 12 și 21 mai și a fost amânat deja acum trei săptămâni) să se desfășoare exclusiv în spațiul virtual.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare