Din 5 ianuarie sosește în cinematografe „Ferrari”, filmul prin care marele cineast Michael Mann își împlinește un vis vechi. Adam Driver este ambițiosul pilot care a influențat definitiv cursele de mașini, iar Penélope Cruz și Shailene Woodley le joacă pe marile sale iubiri.
Povestea italianului Enzo Ferrari, pasionat pilot de curse, fondator al faimoasei echipe de curse Scuderia Ferrari și al mărcii de automobile Ferrari, începe, în film, în vara anului 1957. Pe atunci, fostul pilot de curse trecea printr-o criză profundă. Falimentul amenința compania pe care el și soția lui, Laura (Penélope Cruz), o construiseră de la zero, iar căsnicia lor furtunoasă era apăsată de doliul pentru fiul lor, Dino, și de recunoașterea celuilalt fiu, Piero, pe care Ferrari îl avea cu amanta sa, Lina Lardi (Shailene Woodley). În acel an, Ferrari a hotărât să-și recupereze pierderile mizând pe o singură cursă de 1.000 de mile prin Italia, emblematica Mille Miglia.
Un vis grandios
Scenaristul Troy Kennedy Martin (autorul clasicei povești „Jaf în stil italian”, din 1969) a adaptat pentru ecran cartea lui Brock Yates, „Enzo Ferrari – The Man and the Machine”. Michael Mann, care visa să realizeze filmul încă de la începutul anilor ’90, i-a spus cândva regretatului Sydney Pollack, care ar fi vrut să-l producă: „Forța acestei povești stă în răsturnările emoționale prin care trec personajele, puse în situații extreme. În plus, puterea formidabilă și frumusețea letală a curselor de mașini reprezintă un potențial dramatic care m-a atras întotdeauna”.
Michael Mann, care visa să realizeze filmul încă de la începutul anilor ’90, a văzut în „Ferrari” un potențial asemănător cu trilogia „Nașul”, a lui Coppola. El l-a vrut inițial pe Robert De Niro în rolul titular, apoi pe Christian Bale, cu care lucrase deja. Cei doi s-au întâlnit să discute, dar au realizat că actorul nu are timp pentru a atinge greutatea necesară rolului și că și-ar pune sănătatea în pericol. Hugh Jackman a fost, și el, distribuit, apoi înlocuit cu Adam Driver. Michael Mann a fost și producătorul executiv al altui excelent film despre cursele de mașini: În filmul „Marea provocare: Le Mans ’66” / „Ford vs Ferrari” (2019), cu Christian Bale și Matt Damon. În filmul de atunci, Enzo Ferrari a fost interpretat cu eleganță de Remo Girone (faimos pentru rolul nemilosului Tano Cariddi din popularul serial „Caracatița”).
Viteză pe platouri
Din motive de siguranță, Adam Driver nu a avut voie să conducă niciuna dintre mașinile de curse originale care apar în film. În schimb, colegul lui de platou, Patrick Dempsey (care joacă rolul pilotului de curse italian Piero Taruffi), pasionat de curse și participant la multe competiții, inclusiv la celebrul circuit internațional Daytona, a condus în voie, inclusiv mașini descoperite, care nu le oferă nicio protecție șoferilor. Michael Mann, care este și producător al filmului (prin compania sa, Moto Productions) și care are deja o relație veche cu familia Ferrari, s-a hotărât să reconstituie, în film, spectaculoasa colecție de mașini pe care Enzo Ferrari o deținea în epocă. Filmul, prezentat deja la Festivalul de film de la Veneția și la cel de la New York, s-a bucurat, deja, de elogiile criticilor. Variety a subliniat forța scenelor de curse, „bântuite de spectrul morții” și a remarcat „turbulențele emoționale din substratul acestei drame”, iar The Film Verdict a scris că „Ferrari este un film biografic complex”, apreciind că, „aidoma subiectului său, Michael Mann apreciază frumusețea și puterea, fără a uita niciodată că frumusețea se poate ofili și puterea poate distruge” și că regizorul „creează o dramă obsedantă”.
O: Ferrari, coproducție, 2024 R: Scott Beck, Bryan Woods D: Adam Driver, Gabriel Leone, Patrick Dempsey, Sarah Gadon, Jack O’Connell, Valentina Bellè.