Fernando Colunga, îndrăgitul actor mexican, se va întoarce în sfârșit pe micile ecrane din America Latină și SUA, după o absență de șase ani.
Fernando Colunga, îndrăgitul actor mexican, se va întoarce în sfârșit pe micile ecrane din America Latină și SUA, după o absență de șase ani.
Conform laverdadnoticias.com, Fernando Colunga va juca rolul principal în mini-seria “Historia de un clan”, o telenovelă creată de Sebastián Ortega și realizată de Telemundo Streaming Studios în colaborare cu Underground Producciones.
“Historia de un clan” este o producție inspirată din fapte reale care va avea doar 10 episoade, iar din distribuția sa vor mai face parte, alături de Fernando, Lisa Owen, Manuel Masalva, Alejandro de Hoyos, Samantha Siqueiros, Roberta Damian și Antonio de la Vega.
“Historia de un clan” va spune povestea familiei Greco, respectată și admirată în înalta societate, dar care ascunde multe secrete întunecate. Membrii ei sunt de fapt niște delicvenți și asasini, care răpesc oameni bogați și cer recompense uriașe în schimbul eliberării lor.
Colunga va da viață personajului Aquiles, un om disciplinat și autoritar, care răpește oamenii din propriul său cerc social, punându-și casa la dispoziție pentru toate actele ilegale.
Telenovela va fi remake-ul serialului omonim Argentinian, lansat în anul 2015, și are la bază povestea adevărată a familiei Puccio, rău-famată în Argentina anilor ‘80. Telemundo nu a anunțat data lansării serialului “Historia de un clan”, însă a confirmat pe Instagram faptul că Fernando va apărea în rolul principal:
“Telemundo Streaming Studios are onoarea să vă prezinte distribuția de primă-mână a viitoarei sale mini-serii, o adaptare a serialului “Historia de un clan”, cu un actor celebru, Fernando Colunga, alături de o distribuție internațională de renume”.
La rândul său, și Fernando a declarat într-un comunicat oficial al celor de la Telemundo: “Zi și noapte sunt cele două cuvinte care definesc această nouă aventură. Sper ca publicul să se bucure de acest serial la fel de mult cum o face întreaga echipă”.
Fernando Colunga trebuia să joace anul trecut în producția “Malverde: El Santo Patrón’”, însă planurile i-au fost date peste cap de pandemie.
„Malverde: El Santo Patrón” a fost primul serial pentru care el a bătut palma cu cei de la Telemundo, după 30 de ani de colaborare cu mexicanii de la Televisa.
Actorul în vârstă de 55 de ani a fost însă nevoit să renunțe la acest proiect pentru că trebuia să facă naveta SUA-Mexic, iar pandemia ar fi îngreunat venirile și plecările sale.
Până la urmă, producătorii l-au ales în rolul principal pe actorul Pedro Fernández, premiera serialului având loc pe 28 septemebrie anul trecut.
“Malverde: El Santo Patrón”, care s-a terminat pe 18 ianuarie, a spus povestea lui Malverde, un tâlhar mexican real, adorat de către săraci, născut în 1870 în Sinaloa și mort la doar 39 de ani.
La începutul pandemiei, în ianuarie 2020, Fernando a participat în Punta Cana, Republica Dominicana, la festivalul de muzică și film “Cana Dorada”.
Cu această ocazie a fost invitat și în emisiunea dominicană “Esta Noche Maríasela”, în cadrul căreia a povestit că nu se mai consideră “un star al telenovelelor”.
El a precizat atunci că este conștient de faptul că această etapă a carierei sale s-a încheiat și a subliniat cât de important este acum pentru el să sprijine noile generații de actori ca să-și exploateze talentul pe ecran.
“Nu m-am vândut niciodată ca cel mai bun actor, dar ca cel mai disclipinat și devotat. Sunt un perfecționist. Niciodată nu mi-a păsat câte ore a trebuit să filmez”, a povestit el telespectatorilor.
Pe micile ecrane de la noi actorul mexican a fost văzut în telenovele de succes precum “Sărmana Maria”, “Uzurpatoarea”, “Îmbrățișări pătimașe”, “Stăpâna” sau “Amor real”.
Ultimul său proiect tv a fost telenovela companiei Televisa din 2015-2016, “Pasiune și putere” (“Pasión y Poder”), în care a jucat alături de Marlene Favela și Jorge Salinas. Discret din fire, Fernando și-a ținut mereu viața privată departe de ochii curioșilor.
Totuși despre el s-a scris că s-a iubit, la început carierei sale, cu Thalia, iar în ultimii ani cu actrița Blanca Soto, partenera sa din telenovela “Iți ordon să mă iubești!”.