Cel mai sexy actor de telenovele, Fernando Colunga își întâlnește „Stăpâna” Acasă, din 12 septembrie, în fiecare zi de la 19.30. Una dintre cele mai îndrăgite povești de iubire de pe micile ecrane îi aduce împreună Colunga, Lucero, Gabriela Spanic, David Zepeda, Sergio Goyri, Jacqueline Andere sau Eric del Castillo.
Telenovela a înregistrat în Statele Unite recorduri de audiență, ultimul episod fiind urmărit de aproape șapte milioane de telesptactori, depășind audiențele unor seriale de succes precum „How I Met Your Mother” sau „Doi bărbați și jumătate”.
Mai mult, „Stăpâna” a fost nominalizată la 11 premii „TV Y Novelas” și a câștigat trei, inclusiv cel pentru „Cel mai bun actor într-un rol principal”, acordat lui Fernando Colunga.
Emoționat de reacțiile pozitive ale publicului, Fernando Colunga a declarat, într-un interviu, că întotdeauna așteaptă cu inima strânsă primele imagini din telenovelele la care lucrează.
„Mereu am emoții (…). Uneori, cred că cel mai relaxat ești atunci când termini un proiect, pentru că vezi rezultatul, urmărești reacția publicului, vezi unde trebuie să mai lucrezi, să ai mai multă grijă. La început dai totul, dar nu știi dacă va fi pe gustul publicului și evident ești preocupat să fii la înălțime”, a spus Colunga.
Fernando Colunga și Lucero nu sunt la prima telenovelă împreună
Colunga și Lucero au jucat și în „Împreună pentru totdeauna”, dar de data aceasta cei doi formează un cuplu pasional în „Stăpâna”. Dintr-o tânără fericită și plină de speranțe, Valentina (Lucero) se transformă într-o femeie rece, autoritară, o adevărată scorpie pentru cei care nu o cunosc cu adevărat.
„Ca actriță, a fost un real efort această transformare. Am avut secvențe lungi de plâns și amărăciune și sper ca publicul să aprecieze”, a spus Lucero. Ea a mărturisit că a fost o șansă incredibilă să lucreze alături de actori mari, precum Eric del Castillo sau Silvia Pinal. „Am luat lecții de actorie gratis cu actori de primă mână”, a spus actrița, care a împlinit 30 de ani de carieră pe platourile de filmare de la „Stăpâna”.
Melodia de pe generic e semnată de Lucero
Lucero este și cea care interpretează melodia de generic a telenovelei, „Golondrinas Viajeras”, alături de Joan Sebastian.
Gabriela Spanic e personajul negativ
Mai sexy ca oricând, Gabi Spanic revine pe micile ecrane, într-un rol negativ, alături de David Zepeda (cunoscut pentru rolul din „Predestinați”). „Sunt scene foarte puternice, iar personajul meu se săruta cu toată lumea. Dar ca fetele să nu ma invidieze, dacă răcesc, să-mi trimită numerele lor de telefon și mă înlocuiesc la filmări”, a declarat râzând actrița.