Telenovela „Blestemul” / „El Maleficio” este difuzată în prezent la postul Acasă TV, iar protagoniștii sunt Fernando Colunga și Marlene Favela. Având în vedere caracterul paranormal al telenovelei, protagonista a declarat că s-au întâmplat mai multe lucruri ciutate pe platourile de filmare. Marlene Favela s-a folosit de apa sfințită pentru a purifica platoul de filmare de forțele oculte.
Marlene Favela a dat cu apă sfințită la filmare pentru „Blestemul”
Fernando Colunga și Marlene Favela sunt protagoniștii din telenovela „Blestemul” / „El Maleficio”, difuzată acum la Acasă TV. Protagonista nu a ezitat să ia măsuri în fața reputației paranormale a telenovelei, care a fost difuzat în Mexic din noiembrie 2023 până în martie 2024.
Este bine cunoscut faptul că „El Maleficio”, difuzat inițial în 1983, are o reputație de „telenovelă blestemată” care a fost ținută minte datorită fenomenelor ciudate care au fost înregistrate pe platoul de filmare: de la vederea unor siluete ciudate la zvonuri tulburătoare despre pictura lui „Enrique de Martino”.
Conștientă de acest lucru, Marlene Favela a luat unele măsuri pentru a îndepărta „vibrațiile rele” în timpul filmării remake-ului „Blestemul”, după cum a mărturisit ea însăși presei. Marlene Favela nu a ezitat să facă o dezvăluire șocantă, confirmând că au avut experiențe paranormale în timpul filmărilor, așa că a luat măsuri.
„Ni s-au întâmplat lucruri, acolo este o lampă care urcă și coboară în intensitate, așa că, pentru că am fost la Roma, am adus apă sfințită pentru a alunga vibrațiile rele. Dimineața îmi fac cruce cu fiica mea și îmi aduc sticluța”, a dezvăluit actrița, potrivit tvynovelas.com.
În ceea ce privește colaborarea cu Fernando Colunga, Marlene Favela a avut numai cuvinte frumoase la adresa actorului.
„Pentru „Blestemul” chimia dintre mine și Fernando s-a produs din primul minut, de când au spus „voi sunteți cuplul”! Am avut cu el o combinație frumoasă între muncă, respect și comunicare. Eu mai lucrasem cu el, dar nu am făcut pereche într-un serial”, a spus Marlene, citată de peopleenespanol.com. Fernando a completat-o: „Cred că am făcut un cuplu bun. În general la José Alberto distribuția este foarte bine gândită. El nu face lucrurile întâmplător, am dat toți o grămadă de probe”.
Beatriz Almazán (Marlene Favela, pe care o știm din „Pasiune și putere”, „Legea iubirii”, „Patimile inimii”) este o mamă singură care, după moartea soțului ei, s-a dedicat cu totul creșterii celor doi copii.
Dar viața ei intră pe un făgaș misterios și chiar un pic înfiorător când îl întâlnește pe puternicul milionar Enrique de Martino (Fernando Colunga, care și-a încântat fanii în producții precum „Pasiune şi putere”, „Îţi ordon să mă iubeşti!”, „Uzurpatoarea”, „Sărmana Maria”), de care se îndrăgostește iremediabil. Enrique pare bărbatul perfect: bun la suflet, atent la detalii, romantic și bogat. Însă, acesta ascunde un secret infiorător. El slujește o entitate diabolică și-a obținut enorma avere de care se bucură cu ajutorul magiei negre. În plus, este șeful unei secte demonice.
Producătorul José Alberto Castro este cel care l-a convins pe Fernando Colunga sa accepte acest proiect și să se întoarcă la compania Televisa după 7 ani de absență. Alături de el, din distribuție mai fac parte și alți actori cunoscuți, precum Marlene Favela, Sofía Castro (fiica lui José Alberto), Julián Gil, Jacqueline Andere, Jessica Coch, Sergio Goyri, Mark Tacher, Chantal Andere și Sergio Basáñez (ultimii 4 în roluri episodice). “El maleficio” este remake-ul telenovelei omonime din 1983, cu Jacqueline Andere și regretatul Ernesto Alonso în rolurile principale.