Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber / Muzică

Felix Noa și Nicole Cherry lansează melodia "În derivă"

de Redactia Tvmania

Felix Noa colaborează cu Nicole Cherry pentru single-ul „În derivă”, o piesă care vorbește despre momentele în care emoția și inocența copilăriei ar trebui să rămână prezente în viețile noastre. O introspecție asupra acțiunilor și etapelor din viața de adult, melodia „În derivă” ne aduce aminte de o expresie folosită constant în poezie – „simțindu-te copil nu vei îmbătrâni niciodată”.

“’În derivă’ este cea mai sinceră piesă scrisă până acum. Sper să fi făcut mândru copilul din mine cu această, și-i promit că, deși mai calc strâmb, îi rezerv un viitor frumos. Mă bucur mult că Nicole Cherry a acceptat invitația mea pe această piesă, a completat perfect ceea ce voiam să transmit și sper că oamenii să rezoneze cu mesajul nostru. Much love ️„, declara Felix

O melodie foarte emoționantă, pe care mă bucur că am acceptat să fiu împreună cu Felix, căruia îi mulțumesc pentru invitație. Sunt foarte încântată că a ieșit acum, în preajma zilei de 1 iunie, ziua copilului. Nu uită să ai grijă întotdeauna de copilul din ține!„, declara Nicole Cherry

„Copilărie, mai știi ce visai? Anii au trecut, copile, iartă-mă, te rog, mai stai.” este mesajul principal al piesei și ne amintește că nu trebuie să renunțăm niciodată la copilul din noi. Versurile sunt făcute exclusiv de Felix Noa, iar pentru muzică, artistul a lucrat împreună cu Achim Marian, Anastasia Sandu și Doru TodorutProiect vizual este realizat de către Mihai Sighinas și aduce în imagini inspirate din desenele animate sau din desenele unui copil. 

Pe Felix Noa îl cunoaștem deja din ex-boy-band-ul românesc, Last Night. De asemenea, el este producător și compozitor și a lucrat cu multe nume sonore din industria muzicală românească precum Andra, Nicole Cherry, Fly Project, Sasha Lopez și mulți alții.

Cu multiple hituri în clasamentele muzicale, Nicole a devenit unul dintre artiștii de top din România. Primul ei hit de succes a fost „Memories”, reușind să-i aducă o mulțime de premii muzicale. Cu milioane de vizionări pe YouTube și milioane de urmăritori pe conturile ei de pe rețelele sociale, single-urile ei au fost întotdeauna un succes. Are unul dintre primele cinci conturi de Instagram din România, cu peste 2 milioane de urmăritori. În cei opt ani de carieră solo, a avut diverse colaborări, cu artiști precum Mohombi, Connect-R, Jenn Morel sau Joey Montana.

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te