Homepage  / Seriale indiene

„Fata cu ochi de onix”, noul serial indian difuzat la Acasă. Aflați care este povestea

„Fata cu ochi de onix”, noul serial indian difuzat la Acasă. Aflați care este povestea

de Anda Dincă,

Postul Acasă difuzează un serial indian nou, „Fata cu ochi de onix” (în original “Imlie”). În prezent serialul a ajuns la al treilea sezon, acțiunea sa derulându-se de-a lungul a 20 de ani. Protagoniștii se schimbă și ei de-a lungul celor 3 sezoane. Iată toate detaliile despre serialul indian „Fata cu ochi de onix”. 

Povestea a trei generații de femei cu numele de Imlie

Începand de luni, 29 aprilie, de la 16.00, postul Acasă difuzează un serial indian nou, „Fata cu ochi de onix” (în original “Imlie”). Producția, una longevivă, ca majoritatea celor din India, a fost lansată în noiembrie 2020 la Star Plus, un canal de televiziune cu plată în limba hindi operat de Disney Star, o subsidiară a Disney India. În prezent, serialul a ajuns la al treilea sezon și a trecut de 1160 de episoade, acțiunea sa derulându-se de-a lungul a 20 de ani. Protagoniștii se schimbă și ei de-a lungul celor 3 sezoane. La început rolurile principale sunt jucate de Sumbul Touqeer, Gashmeer Mahajani, Mayuri Deshmukh și Fahmaan Khan, ulterior de Megha Chakraborty, Karan Vohra și Seerat Kapoor, iar din septembrie 2023 protagoniștii sunt Adrija Roy și Sai Ketan Rao.

La începutul serialului „Fata cu ochi de onix” facem cunoștință cu o frumoasă tânără de condiție modestă, dar foarte ambițioasă, Imlie Chaturvedi Rathore (Sumbul Touqeer), care ajunge de la sat în New Delhi, unde este forțată de împrejurări să se căsătorească cu un reporter faimos, Aditya (Gashmeer Mahajani). Acesta este manipulat de logodnica sa, Malini (Mayuri Deshmukh), așa că Imlie se hotărăște să-l părăsească, după care începe o relație cu un afacerist bogat, Aryan (Fahmaan Khan). După 18 ani, avem un alt fir narativ.

Fiica lui Imlie și Aryan, Imlie Rathore Rana (Megha Chakraborty) și fiica lui Malini și Aditya, Cheeni (Seerat Kapoor), au personalități opuse. Destinele lor se încrucișează atunci când se îndrăgostesc de același bărbat, un tânăr DJ și muzician Atharva Rana (Karan Vohra). Mai trec încă 20 de ani și aflăm povestea unei tinere cântărețe, Imlie Rana Chaudhary (Adrija Roy), care este fiica Imliei Rathore Rana și a DJ-ului Atharva. Aceasta se iubește mai întâi de Agasthya (Sai Ketan Rao), un afacerist venit de la Londra în India. Ulterior, după moartea acestuia, Imlie se căsătorește cu Surya, fratele său geamăn (jucat de același Sai Ketan Rao), iar ce doi au o căsnicie plină de provocări.

Actrițele care îi dau viață lui Imlie, despre personajul lor

Adaptată dupa un serial în limba bengaleză din 2015, “Ishti Kutum”, producția “Fata cu ochi de onix”, a fost bine primită atât de public, cât și de critici. În 2022, la Premiile ITA (Indian Television Academy), ea a obținut trofeul pentru “Cel mai bun serial-dramă”.

„Imlie este un personaj care necesită multă atenție la detalii. Deoarece provine dintr-un sat tribal, a trebuit să mă adaptez la dialectul Awadhi și să lucrez la limbajul corpului. M-am îngrășat și două kilograme pentru rol. Este primul meu rol principal, așa că m-am documentat înainte, am citit, m-am uitat la filme”, a povestit actrița Sumbul Touqeer (20 de ani), care îi dă viață lui Imlie la începutul serialului, citată de tribuneindia.com.

Este minunat să faci parte din distribuția unui serial grandios ca “Fata cu ochi de onix”. Imlie și-a făcut loc în inimile multor telespectatori, iar eu voi încerca să dau tot ce este mai bun din mine pentru continuarea poveștii acestui personaj, care este una incitantă”, a declarat Megha Chakraborty (32 de ani), cea care o joacă pe a doua Imlie din serial.

La rândul ei, Adrija Roy (24 de ani), cea care o joacă în prezent pe Imlie, a spus, citată de indiaforums.com: “Mă consider incredibil de norocoasă că am oportunitatea să fac parte din acest proiect, al doilea în limba hindi pe care îl fac. Am fost entuziasmată de la prima secvență filmată. Le apreciez și pe celelalte două actrițe care au jucat-o pe Imlie înaintea mea. Interpretarea lui Sumbul din primul sezon a fost excepțională, iar performanța lui Megha în al doilea sezon a fost remarcabilă”.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton