„Suntem recunoscătoare pentru tot sprijinul primit în această perioadă. Gabriel Cotabiță reprezintă un etalon al profesionalismului în muzica ușoară românească dar și un tată, soț și prieten excepțional.” a declarat familia.
Pentru cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu artistului, capela Cimitirului Ortodox Bellu va fi deschisă luni, 25 noiembrie 2024, între orele 08:00 și 20:00. Aici, prietenii, admiratorii și toți cei care l-au iubit pe Gabriel Cotabiță vor avea ocazia să-și ia rămas-bun și să-i ofere un omagiu final.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
„Ultima slujbă religioasă se va ține în cadru restrâns. Dorim să îl onorăm cu aceeași discreție și eleganță de care a dat dovadă în timpul vieții, așadar familia nu va oferi declarații. Vă mulțumim pentru înțelegere și rugăm presa să ne respecte în continuare intimitatea. Cu recunoștință, Familia Cotabiță”, a fost mesajul familiei regretatului artist postat pe Facebook.
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani
Pe 23 noiembrie, Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști ai României, s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani, în urma unor probleme grave de sănătate. Trecerea sa lăsă un gol imens în lumea muzicii românești, dar moștenirea sa artistică și amintirile frumoase lăsate în urmă vor continua să lumineze sufletele celor care l-au cunoscut și admirat.
Gabriel Cotabiță s-a stins din viață după un lung șir de probleme de sănătate și mai multe zile petrecute în comă. Deși inițial se vehicula că un accident vascular cerebral (AVC) ar fi cauzat decesul, se pare că adevărata cauză a fost un șoc cardiogen, scrie Libertatea, care a furnizat această informație, în exclusivitate.
Șocul cardiogen este o afecțiune medicală gravă în care inima nu poate pompa suficient sânge pentru a satisface nevoile organismului. Aceasta nu este doar o reducere a funcției cardiace, ci o insuficiență severă care poate pune viața în pericol. Este adesea cauzat de un atac de cord (infarct miocardic) sever, dar poate rezulta și din alte probleme ale inimii, cum ar fi insuficiența cardiacă avansată, aritmii severe, miocardita (inflamația mușchiului cardiac) sau complicații postoperatorii la inimă.
Citește și: