Actorul spaniol Ivan Sanchez, cel care intepretează rolul lui Fabio în serialul „Hispania”, difuzat în fiecare vineri de Antena 1, este noul iubit al actriţei de telenovele Kate del Castillo.
Actorul spaniol Ivan Sanchez, cel care intepretează rolul lui Fabio în serialul „Hispania”, difuzat în fiecare vineri de Antena 1, este noul iubit al actriţei de telenovele Kate del Castillo.
Sezonul al doilea al serialului spaniol „Hispania”, care a început pe 21 octombrie la Antena 1, se anunţă şi mai incendiar mai ales că rebelul hispanic Viriato a plecat la Roma să o caute pe fiica sa Altea, iar Paulo îl însoţeşte pentru că vrea să-şi găsească logodnica, pe Nerea. Galba o va folosi însă pe Altea drept momeală pentru a-l prinde pe Viriato. Iar lucrurile se complică şi mai tare când hispanicii se îmbolnăvesc de un virus contagios.
Puţini ştiu însă că actorul Ivan Sanchez (37 de ani), cel care care îi dă viaţă lui Fabio, este noul bărbat din viaţa actriţei de telenovele Kate del Castillo (care anul acesta s-a despărţit de soţul ei, Aaron Diaz). Ivan şi Kate (care au fost colegi pe platourile telenovelei „La Reina del Sur”) au fost prinşi de paparazzi în luna septembrie în timp ce ieşeau din casa lui Kate din California.
Scena s-a mai petrecut şi în alte zile şi chiar au fost văzuţi ţinându-se de mână, semn că ce se întâmplă între ei nu e trecător. Faptul că actriţa în vârstă de 39 de ani îşi reface viaţa este o veste bună, problema e însă că Ivan are o relaţie de câţiva ani cu Elia Galera, mama celor două fetiţe ale sale. Până în prezent, nici Kate şi nici Ivan nu au confirmat că sunt împreună.