Modifica setarile cookie
Homepage  / Cinema

„Fabelmans: Povestea unei vieți aparte”. Cum s-a îndrăgostit Spielberg de cinema

de Andreea Hentea,

După căutări complicate și pregătiri îndelungate pentru filmul „Fabelmans: Povestea unei vieți aparte”, Steven Spielberg ne propune să urmărim copilăria sa și întâlnirea decisivă cu magia filmului, care avea să-i schimbe pentru totdeauna cursul vieții.

Unul dintre cei mai mari cineaști ai tuturor timpurilor, Steven Spielberg a căutat minuțios interpreții perfecți ai celor dragi lui și a pus enorm de multă emoție în acest film semi-autobiografic. Plasat după cel de-al Doilea Război Mondial, filmul descrie viața lui Spielberg de la șapte la optsprezece ani în orașul Phoenix din Arizona, perioadă care l-a influențat profund.

Protagonistul său, tânărul Sammy Fabelman (Gabriel LaBelle), își petrece copilăria cu prietenii și descoperă lumea, influențat mai ales de imaginația înflăcărată a mamei sale, Mitzi Fabelman (Michelle Williams).

Băiatul este fascinat de cinema, iar când află un secret de familie extrem de dureros, tot filmele îl ajută să înțeleagă și să accepte adevărul.

Steven Spielberg și Gabriel Labelle

Călătorie printre amintiri

Cineastul a considerat-o perfectă pe Michelle Williams pentru rolul lui Mitzi, personajul inspirat de mama lui, Leah Frances Posner, pianistă de concert și restaurator.

Paul Dano îl joacă pe Arnold Spielberg, tatăl său, inginer electronist și pionier al industriei computerelor, dispărut în 2020, Seth Rogen este Bennie, unchiul preferat al regizorului, iar Julia Butters e Reggie, sora lui.

Spielberg în adolescență e jucat de tânărul Gabriel LaBelle (19 ani), care a reușit să impresioneze profund criticii prin jocul său.

Actorii au avut acces la fotografiile și amintirile familiei Spielberg, pentru a reuși să o portretizeze credibil.

Paul Dano a declarat: „A fost copleșitor, ca o mantie grea, să fim lângă cineva atât de experimentat, care revizita o parte din viața sa. Faptul că Steven a împărtășit atât de mult din el însuși cu noi și cu publicul a fost o experiență cu adevărat profundă”.

Filmul a avut premiera mondială în septembrie 2022, la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, unde a primit Premiul publicului pentru cel mai bun film și a fost ovaționat în picioare de public.

O: The Fabelmans, SUA, 2022 R: Steven Spielberg D: Michelle Williams, Paul Dano, Gabriel LaBelle, Seth Rogen, Julia Butters, Judd Hirsch, Robin Bartlett, Jeannie Berlin.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te