Homepage  / Prime Video

„Expații”, din 26 ianuarie la Prime Video. Ce trebuie să știi despre filmul în care Nicole Kidman strălucește

„Expații”, din 26 ianuarie la Prime Video. Ce trebuie să știi despre filmul în care Nicole Kidman strălucește
14

de Andreea Hentea,

Ecranizare a unui bestseller, serialul „Expații”, difuzat de Prime Video din 26 ianuarie, îi oferă un rol tulburător lui Nicole Kidman, într-o poveste care vorbește inclusiv despre responsabilitate în situații limită.

Creat de Lulu Wang, apreciata regizoare și scenaristă a filmului independent „Rămas-bun” / „The Farewell”, din 2019 (câștigător al unui Glob de Aur și nominalizat la BAFTA și la numeroase alte premii), serialul „Expații” analizează viața unui mic grup de expați care trăiesc în Hong Kong și vorbește despre conexiunile după care tânjesc cei aflați într-un loc despre care nu știu prea multe.

Unul dintre personajele principale este Margaret (Nicole Kidman), care s-a mutat acolo din Statele Unite împreună cu soțul ei, Clarke (Brian Tee), și cu cei trei copii.

Comunitatea de expatriați pe care au înființat-o îi cuprinde pe câțiva dintre colegii lor, printre care se numără Hilary Starr (Sarayu Blue), soțul ei, David (Jack Huston), și independenta Mercy (Ji-young Yoo). Toate par să meargă bine până când întreaga comunitate este fracturată în urma unei tragedii familiale care le afectează definitiv viețile.

‘Expats’ New York PremiereIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Cum a luat naștere „Expații”

Serialul „Expats” este o adaptare a bestseller-ului „The Expatriates”, scris de Janice Y. K. Lee, apărut în 2016. Creatoarea serialului, Lulu Wang, a scris scenariul împreună cu autoarea romanului, cu Vera Miao („Two Sentence Horror”) și cu scenarista și regizoarea Gursimran Sandhu (care a lucrat cu David Benioff și D.B. Weiss la „Urzeala tronurilor”). Lulu Wang este, de asemenea, producător executiv, împreună cu Nicole Kidman.

„Spun doar povești care mă fac să mă simt mai umană”, a declarat cineasta într-un interviu recent pentru The Guardian. Pentru Lulu Wang, ai cărei părinți au emigrat în SUA din China când ea avea șase ani, noțiunea de „expat” este ceva mai complicat.

„Când mă întorc să-mi vizitez familia, nu mai sunt chiar chinezoaică, deși arăt astfel. Nu sunt nici pe deplin americană, dar nici imigrantă, nu-i așa? Am studiat în străinătate la facultate și, când m-am întors în China, oamenii m-au luat drept ghid turistic, fiindcă toți prietenii mei erau albi”, a povestit ea.

Această condiție a expatriatului a inspirat și apreciatul ei film „Rămas-bun”, o poveste semi-autobiografică despre o tânără chinezo-americancă chemată înapoi în China pentru a fi lângă bunica ei aflată pe moarte. Aprecierile la adresa filmului și nominalizările primite i-au atras atenția lui Nicole Kidman atunci când căuta pe cineva care să ecranizeze romanul lui Janice Y. K. Lee.

Lulu Wang a adaptat cartea și se pare că a nuanțat și mai mult povestea. Despre serialul cu șase episoade „Expații” s-a spus că este „plin de farmec, empatic și că surprinde foarte bine subtilitățile politice contemporane”.

Serialul poate fi urmărit într-un mod inedit

Lulu Wang a făcut și un experiment inedit aici, introducând o ordine neobișnuită de vizionare a episoadelor. Acestea nu glisează însă, ca în serialul experimental „Caleidoscop”, de la Netflix. În „Expații”, cel mai lung episod, al cincilea, intitulat „Central”, străpunge întreaga narațiune și întoarce camera spre perspectiva a două comunități locale aproape invizibile pentru elita răsfățată a expatriaților.

Dintr-una provin femeile filipineze care și-au părăsit propriile familii pentru a lucra cu devotament în slujba acestora. „Sunt curioasă să vorbesc cu oamenii care vor vedea astfel serialul. Este micul meu experiment, pentru că vreau să văd dacă le ofer ceva diferit în acest fel”, a spus Lulu Wang.

Acest episod, care vine ca o lovitură de teatru, este și o ripostă pentru cei care au pus la îndoială sensul unui serial despre expați într-un moment în care Hong Kong-ul, au spus ei, „avea multe alte povești imperioase de oferit”.

Criticile din presa locală au atins un apogeul în timpul filmărilor din 2021, când s-a raportat că regulile de carantină Covid-19 au fost suspendate pentru o vedetă precum Nicole Kidman. Aceasta a determinat atunci o declarație guvernamentală din care reieșea că scutirea era permisă din punct de vedere legal, în scopul exercitării „muncii profesionale desemnate”.

Unde o vom mai vedea pe Nicole Kidman anul acesta

Nicole Kidman este deja implicată în noi proiecte. Ea a terminat filmările la thrillerul „Holland, Michigan”, în care joacă alături de Matthew Macfadyen. Pelicula vorbește despre o femeie care, interesându-se dacă soțul o înșală, află despre o adevărată viață secretă, întunecată, a acestuia.

Nicole Kidman a lucrat, de asemenea, la serialul „The Last Anniversary”, produs chiar de compania ei, Blossom Films, în care joacă alături de Teresa Palmer și Miranda Richardson.

O vom mai vedea în thrillerul „Baby Girl”, despre un CEO de succes care începe o aventură ilegală cu stagiarul ei mult mai tânăr, în ciuda riscurilor și a prejudecăților, în care mai joacă Harris Dickinson, Antonio Banderas și Jean Reno.

În plus, variety.com a scris că ea și Reese Witherspoon au luat deja legătura cu Liane Moriarty, autoarea romanului ecranizat în serialul lor de mare succes „Marile minciuni nevinovate” (lansat în 2017), pentru a extinde povestea și personajele într-un al treilea sezon.

Sursă foto: Hepta

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton