Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

EXCLUSIV. Simona Țăranu: „Am descoperit o boală autoimună, care mă împiedică să devin mamă”

de Redactia Tvmania

Simona Țăranu prezintă la Digi Sport noutățile din lumea sportului. Anul 2020 nu a fost unul ușor, sănătatea a cam scârțâit până în toamnă, dar a realizat și mai clar cât de mult înseamnă cei dragi pentru ea și și-a reconsiderat prioritățile. 

 

Printr-o serie  de declarații emoționante, Simona ne-a mărturisit că, deși și-ar dori să devină mamă, o boală autoimună descoperită recent o împiedică să-și îndeplinească acest vis. 

„2020 a fost un an ca un montagne russe (sau roller coaster). Financiar și profesional printre cei mai buni ani de până acum, dar nu spun același lucru și pe plan personal. Am descoperit o boală autoimună, care mă împiedică să devin mama, în următorii 2-3 ani. Pe de altă parte, am reușit să scad valorile analizelor și sunt pe drumul cel bun. Deși au fost ani în care au predominat stresul și oboseala mult mai mult, sănătatea mi-a jucat feste în 2020. Nu îmi mai adresez întrebări, am învățat să accept ceea ce vine către mine, și bun și rău. Nimic nu e întâmplător. Asta m-a făcut să fiu un om mai relaxat, să mă focusez pe nevoile mele, pe dezvoltare, pe familie. Am cernut ceea ce nu mă ajută la îmbunătățirea eului și cred că am luat cele mai bune decizii. Ne-am achiziționat și un nou apartament, în zona de nord a Capitalei. Iar de o lună suntem foarte prinși cu amenajarea locuinței. Serviciul m-a ajutat foarte mult de când s-a declanșat pandemia.

Activitatea nu a suferit  întreruperi și, în aceste vremuri mai puțin fericite, am realizat cât de norocoasă sunt pentru toate darurile și dragostea lui Dumnezeu. Consider că Divinitatea este responsabilă pentru tot ceea ce se întâmplă frumos și bun în viața mea. Apreciez enorm locul de muncă, colegii care, deși nu se văd pe micul ecran, duc o luptă continuă ca informația să ajungă la timp la telespectatorii Digi Sport, o informație curată, necosmetizată. Cu mândrie afirm că fac parte din trustul Digi și sunt un pion în cea mai importantă și profesionistă redacție de sport din România. Dar, pentru că nu totul a fost roz în 2020, punctez și faptul că pasiunea mea pentru călătorit a luat o pauză. Nu sunt prietenoasă cu frigul, cu iarna, deși sunt născută în noiembrie și făcusem o tradiție din a căuta vara prin unele insule”, a declarat Simona Țăranu pentru TVMania. 

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te