Oana Andoni e din nou prezentă, din 20 iunie, pe pe micile ecrane, la „Știrile Pro TV” de weekend. E a doua revenire de anul acesta, pentru că vedeta se întorsese la muncă la sfârșitul lunii ianuarie, după patru luni de pauză, timp în care a devenit din nou mamă. Pandemia a forțat-o însă la o nouă pauză, pentru a proteja sănătatea familiei sale:
„Foarte greu am luat această decizie… am cântărit zile în șir cum să procedez. Eu îmi iubesc meseria și mă simt bine în redacție alături de colegii mei din Pro TV, așa explicându-se și întoarcerea mea rapidă după naștere. Dar acestă situație a pandemiei ne-a afectat pe toți, scoțându-ne din normalitate, iar eu nu puteam să pun înaintea unui copil de câteva luni altceva în afară de sănătatea și protecția de care avea atâta nevoie”, ne-a declarat Oana.
Oana Andoni, mamă de doi
Știrista este o mămică fericită și împlinită alături de cele două fetițe, Erica (9 ani) și o Maria-Ioana (8 luni). Viața i s-a schimbat de când a venit pe lume cel de-al patrulea membru al familiei, însă fiica sa cea mare a gestionat totul cu entuziasm și dragoste:
„La noi în familie, fetița cea mare și-a dorit enorm o surioară. A fost o bucurie imensă pentru ea, iar sentimentele de gelozie nu au existat. O implică într-un mod foarte creativ în toate jocurile ei, au lor, iar mezina este fascinată de ea. Mi-a întrecut așteptările cu gingășia cu care o înconjoară pe cea mică și cu disponibilitatea ei de a ne fi de ajutor”, ne-a spus Oana Andoni.
În zilele în care va fi la muncă, ajutorul său de nădejde va fi mama sa:
„Ca întotdeauna, mama este lângă mine de fiecare dată când am nevoie. Nu știu cum m-aș descurca fără ajutorul ei. Îi sunt recunoscătoare și sper ca și eu să pot fi o mamă la fel de bună pentru fetele mele”.
Munca o „satisfacție”, iar familia o „împlinire”
Așa cum ne-a mărturisit, Oana nu a putut sta foarte mult timp departe de muncă, mai ales că i-au lipsit: „efervescența redacției de știri, emoțile din platou și prezența colegilor”. Mai mult, aceasta consideră că echilibrul dat de familie și de profesia pe care o iubește atât de mult este esențial:
„Mă consider o norocoasă, profesia îmi dă satisfacții, iar familia împlinire. Pe lângă efortul meu, cred că e un dar de la Dumnezeu. El ține această balanță în echilibru”, a mai povestit ea. După o zi sau perioadă aglomerată însă are și o modalitate de relaxare: „Un șezlog, o carte și o cafea îmi sunt suficiente, indiferent de momentul zilei, le savurez deplin”.