Cel mai de succes serial românesc al Antenei 1 din ultimii ani ajunge la final mâine, pe 19 iunie. Aşa că am vrut să aflăm de la protagonista Michaela Prosan la ce să ne aşteptăm de la ultimul episod.
Cel mai de succes serial românesc al Antenei 1 din ultimii ani ajunge la final mâine, pe 19 iunie. Aşa că am vrut să aflăm de la protagonista Michaela Prosan la ce să ne aşteptăm de la ultimul episod.
Serialul „Fructul oprit” a început în forţă la Antena 1 pe 15 ianuarie 2018 şi, după două sezoane cu audienţe mari, ajunge la final pe 19 iunie. Aşii din mâneca producătoarei Ruxandra Ion (distribuţia, scenariul, tehnica de filmare) au funcţionat şi de data aceasta, la fel cum au funcţionat şi în trecut pentru producţii ca „Numai iubirea” sau „Inimă de ţigan”. De la un episod la altul, cei doi protagonişti – Michaela Prosan şi Petru Păun – doi debutanţi în seriale – au reuşit să cucerească telespectatorii cu personajele lor, Sonia şi Alex, a căror poveste de iubire a fost presărată cu tot felul de piedici şi al cărei final îl vom afla în curând.
„Lăsați-vă surprinși… de marele final. Rămâne de văzut dacă va fi unul fericit sau nu”, ne-a mărturisit Micaela.
Până la „Fructul oprit”, actriţa în vârstă de 27 de ani a mai jucat în piese de teatru şi într-un scurtmetraj, iar debutul în televiziune spune că a fost pentru ea o „mare provocare”: „Aproape doi ani de muncă continuă. Pasiune. O echipă care s-a transformat pe platourile de filmare într-o familie unită. Cea de-a doua casă. Mă bucură enorm când munca mea ajunge la sufletele oamenilor și este apreciată”.
Cum a fost la filmări
Micaela a avut multe scene intense de-a lungul celor două sezoane, însă cele care i-au dat cele mai mari bătăi de cap au fost cele de la Istanbul:
„Au fost foarte solicitante, din toate punctele de vedere. Am filmat în multe locații, nu am prea avut timp liber și totul mergea într-un ritm alert. Au existat momente în care am simțit că nu mai pot să-mi fac treaba cum trebuie din cauza oboselii și totul mi se părea dificil. Au fost secvențe grele, pentru care trebuie să te încarci mult și care te consumă”.
Chiar dacă a terminat de filmat „Fructul oprit”, Michaela nu se va bucura de vacanţă vara aceasta.
„Am renunțat la vacanță ca să mă ocup de partea profesională. Când prind câteva zile libere, fug însă cât mai departe ca să-mi încarc bateriile”, ne-a declarat ea.
„Mi-ar plăcea un rol ca al Úrsulei Corberó din
. Îmi plac rolurile negative, sunt mult mai ofertante pentru actor”, a spus Michaela.