Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ioana blaj

EXCLUSIV. Ioana Blaj, despre nunta cu Ducu Ion: „Cununia relgioasă probabil o vom face undeva la anul”

22 October 2019

 Revenită dintr-o pauză profesională în care s-a dedicat creșterii celor doi băieți ai ei, actrița Ioana Blaj (32 de ani) își împarte viața între familie și filmările la „Sacrificiul', serial care speră să continue la Antena 1 cu un nou sezon.

Ioana Blaj – una dintre actrițele noii generații, pe care o știm mai degrabă din lungmetrajele „Live, „Cuscrii, „America, venim!', „Marți, după Crăciun' – este o prezență proaspătă pe micul ecran (asta dacă nu punem la socoteală reclamele la o rețea de telefonie de pe vremuri, unde Ioana era un simpatic personaj principal). A mai avut, ce-i drept, un rol în sezonul 2 din „Fructul oprit', însă acum joacă un rol secundar, dar vizibil, în serialul „Sacrificiul', unde îi dă viață Irinei Popescu, sora protagonistei. Vedeta ne-a vorbit despre personajul său, dar și despre căsătoria cu Ducu Ion, fiul producătoarei Ruxandra Ion. 

TVM: Ioana, spuneai ca rolul pe care il ai in serialul Sacrificiul iti aminteste foarte mult de inceputurile tale in actorie. Care sunt lucrurile care te-au facut sa te regasesti in Irina Popescu?

Cred că una din caracteristicile noastre comune este ambiția. Nu ne dăm învinse sub nici o formă, încercăm până ne iese. Știm că orice vis la un moment dat o să se îndeplinească, dar ca să se întâmple asta trebuie să muncim pentru el.

 

Ce te-a provocat cel mai mult in interpretarea Irinei?

La început am avut dificultăți cu relația dintre mine și surorile mele din film Iulia, respectiv Ioana. Nu știam exact cum să mă raportez la ele, eu fiind sora mai mare. De amândouă trebuia să am grijă însă Ioana fiind deja pe picioarele ei, realizată din punct de vedere profesional, iar eu nu, mi-a fost mai greu să îmi găsesc locul. Până la urmă lucrurile s-au așezat și cred eu, că avem o relație faină.

 

Crezi ca serialul va continua si cu al doilea sezon?

Sper din tot sufletul să continue pentru că avem o groază de povești de spus în care oamenii se regăsesc cu siguranță, iar povestea ar rămâne neterminată dacă nu s-ar continua.

  1. Dintre colegii cu care lucrezi in cadrul serialului cine te inspira cel mai tare si de ce?

Domnul Marian Râlea este sursa mea continuă de inspirație. Este un actor extrem de generos, de prezent și atent la colegi, are o poftă nebună de joacă și este omul de la care fur cea mai multă meserie, pe platou.

 

Actoria este o meserie frumoasa, dar grea! Povesteste-ne care a fost cel mai greu moment al carierei tale de pana acum.

Sunt multe momente grele, la fel ca în orice meserie. Orice casting ratat e o dezamăgire care vine cu o serie mare de întrebări referitoare la potențialul tău.

 

    Crezi in bucuria lucrurilor simple? Care sunt lucrurile simple care te fac fericit?

Cafea făcută de soțul meu dimineața, mângâierile copiilor mei, zilele în care toată familia e binedispusă și pusă pe joacă.

 

In ce serial strain ti-ai fi dorit sa joci?

În Homeland.

 

    Care sunt in momentul actual filmele, cartile si serialele tale favorite?

Filme favorite: Boyhood, Her, Joker

Carti facvorite: Autobiografia lui Michelle Obama, Prietena mea geniala, Invatare

Seriale: Homeland, Povestea slujitoarei, Mindhunter

 

    Nu a trecut foarte mult timp de cand te-ai casatorit cu Ducu. Aveati in plan, ori a fost un lucru spontan?

A fost ceva destul de spontan. M-a cerut de soție de ziua lui de naștere în mai și în septembrie ne-am căsătorit civil. Cununia relgioasă probabil o vom face undeva la anul.

Pari foarte emotionata in fotografiile postate de tine pe retelele de socializare. Poate multi s-ar intreba de ce abia acum, dupa ce ati facut 2 copii a venit si acest pas. Crezi in actul casatoriei?

Așa am simțit. Nu, nu cred că poate schimba ceva în dinamica cuplului oficializarea relației.

 

Cum gestionezi timpul intre viata personala si filmari?

Ca orice om care are un loc de muncă. Mă duc la filmare și apoi vin acasă la copii 🙂

 

Sunteti o familie aventuriera! Care sunt activitatile de familie care va plac cel mai mult?

Ne place foarte mult să călătorim, să descoperim locuri noi, să petrecem timp în natură, făcând sporturi sau pur și simplu să ne plimbăm.

 

Ne-ai putea spune 5 lucruri pe care nu le stie publicul despre tine? 🙂

Că sunt extrem de sensibilă, nu am foarte mulți prieteni, dar cei pe care îi am aș putea garanta pentru ei că îmi vor fi pe viață, nu conduc (încă), iubesc sporturile extreme și aș sări oricând cu parașuta și că de foarte multe ori mă comport ca un copil și-mi place! 🙂

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare