EXCLUSIV: Mary Padian („Războiul depozitelor”) – „Ce rost are să cumperi depozite dacă nu e un chilipir?”

Citiţi mai multe despre Mary Padian (venită în emisiune de la „Războiul depozitelor: Texas”) în cele ce urmează: texana ne-a povestit de ce nu plăteşte sume mari pe depozitele cumpărate, cum a fost adaptarea în L.A. şi ce păstrează din depozitele cumpărate.

„TVmania”: Ai venit la „Războiul depozitelor” din Texas şi acum eşti pe cont propriu la emisiune.

Mary: Ar fi mult mai uşor dacă aş avea pe cineva, dar am propriul meu magazin, nu am un partener. În Texas, făceam echipă cu Jenny şi Moe, dar când tragi linie şi aduni eram doar parteneri de afaceri şi trebuie să am grijă de mine şi de magazinul meu, mai ales că nu ştiu nimic despre afaceri. Până acum mi-a mers, deci…

Cum a fost adaptarea cu L.A.-ul, ai avut vreo problemă?

Mary: Sunt un spirit liber şi îmi trăiesc viaţa şi atât… Texas-ul e atât de plat, nu are forme de relief, nu vezi nimic, am uitat că există peisaje, munţi… E o schimbare bună pentru mine.

La ce te pricepi cel mai mult când evaluezi un spaţiu?

Mary: Am lucrat la revista „Architectural Digest” şi redactorul-şef mă punea să aleg toate pozele pentru revistă, căutam diverse lucruri, nu ţinea atât de mult de valoarea lor, cât de stil. Dacă ai bun gust, poţi face orice. Din punctul ăsta de vedere, faptul că am lucrat la o revistă de top – nu-mi permiteam nimic din paginile ei – m-a ajutat să învăţ descopăr lucruri cu un design frumos, dar accesibile ca preţ. Şi am fost mereu pasionată de lucrul manual, aşa că în emisiune şi la magazinul meu găsesc materiale brute şi obiecte pe marginea străzii şi le transform în ceva neaşteptat. Cred că ăsta e avantajul meu: pot face ceva din orice.

Păstrezi vreodată lucruri pentru tine?

Mary: Câteodată da. Îmi plac cărţile vechi, obiectele de artă trăsnite, chestii de genul ăsta. Dar nu mă ataşez prea mult de lucruri, altfel o încurc.

La ce te uiţi când evaluezi o boxă?

Mary: Mă uit după două lucruri: pânze de păianjen şi lacăte sparte. Dacă are pânze de păianjen e bine, înseamnă că nu a fost atinsă de cine ştie cât timp. Dar dacă are lacătul spart, e semn rău, înseamnă că a mai fost scoasă la licitaţie înainte şi nimeni nu a cumpărat-o. În plus, mă uit dacă lucrurile sunt aranjate ordonat înăuntru – asta înseamnă că proprietarul a avut grijă de ea, i-a păsat de ce are acolo, nu le-a aruncat claie peste grămadă şi gata. Şi mă uit după mobilier de la mijlocul secolului şi orice obiect foarte vechi – antichităţi, mobilier de pe vremea bunicii…

Care e cea mai mare sumă pe care ai licitat-o vreodată?

Mary: Cred că în jur de 1.900. Unii dintre ceilalţi cumpărători au nişte preţuri ridicole. Ori eu mă întreb ce rost are să cumperi depozite dacă nu e un chilipir, nu? Eu vreau să plătesc cel mai mic preţ posibil pe un spaţiu. Nu-i înţeleg pe tipii ăştia care plătesc sume atât de mari.

Care e cel mai scump obiect pe care l-ai găsit într-un depozit?

Mary: Am găsit un ziar în valoare de 1.600 de dolari, a fost minunat, plus că e o parte din istorie, ceea ce a foarte tare. Şi o maşină de scris Benjamin Franklin vintage, foarte tare. Am găsit o dată o proteză veche de picior, de la genunchi în jos, şi a fost foarte distractiv: era pentru un picior, dar pe vremea aia bărbaţii erau mult mai scunzi, aşa că mi se potrivea perfect! (râde)

Eşti recunoscută pe stradă graţie emisiuniii?

Mary: Uneori, depinde, sunt un om obişnuit… Poate într-o zi toată lumea mă recunoaşte şi apoi timp de o săptămână întreagă trec neobservată. Când mi se întâmplă le zic: „O, Doamne, te uiţi la emisiune? Mulţumesc mult!”..

Ai tendinţa să evaluezi mereu lucrurile din jur, în viaţa de zi cu zi?

Mary: Nu pot să mai cumpăr nimic la preţ întreg, pentru că mi se par scumpe toate. „Nu plătesc atât… Masa asta aş putea-o găsi într-un depozit sau pe marginea drumului”. Mi se întâmplă mereu asta de când mi-am deschis magazinul.

Ai mai mulţi clienţi la magazin de când cu emisiunea?

Mary: Da. Mi-am deschis magazinul în Dallas şi nu ştiam nimic despre afaceri, absolvisem studii de fotojurnalism, şi am zis că o să fac asta timp de 2 ani, o să muncesc pe brânci. Şi trecuseră doi ani, eram foarte mândră de tot ce am făcut şi eram gata să pun punct. Şi două zile mai târziu intră pe uşa magazinului o producătoare, era în pauză de filmări. Şi după ce am ajuns în emisiune m-am trezit cu o mulţime de clienţi, când eu eram pe punctul de a închide magazinul. A fost copleşitor, pentru că sunt cel mai nepriceput om de afaceri din lume. (râde)

Cum te înţelegi cu ceilalţi cumpărători?

Mary: Sunt cine sunt şi vreau ca lumea să mă cunoască exact aşa cum sunt. Unii oameni, când sunt filmaţi, îşi pun o mască şi asta mă enervează la culme. Eu încerc să nu mă gândesc la camerele de filmat. Ceilalţi cumpărători nu mă văd ca pe o competitoare serioasă, pentră că sunt de treabă, dar cred că ăsta e avantajul meu, de ce aş fi rea când toată lumea e rea? M-or considera ei o fată naivă, dar dacă vreau un depozit ei nu licitează.

Care e partea cea mai interesantă în tot procesul pentru tine?

Mary: Scormoneala! Îmi place să scormonesc prin lucruri! Îmi place să sap printre lucruri, pentru că nu ştii niciodată ce o să găseşti.

Citește și:

EXCLUSIV: Dan şi Laura Dotson („Războiul depozitelor”) – „Nu poţi să ştii de ce abandonează oamenii lucrurile”

EXCLUSIV: Rene şi Casey Nezhoda („Războiul depozitelor”) – „E ca o vânătoare de comori zilnică”

EXCLUSIV: Jarrod Schulz şi Brandi Passante („Războiul depozitelor”) – „Dacă am putea găsi un miliard de dolari…”