Cu o ediţie specială, de Paşti, a emisiunii „Exclusiv în România” ne întâmpină şi Cristi Tabără,  la TVR 1. Pe 2 mai, de la ora 16.00, printre troienele începutului de primăvară, ajungem la Şirnea, pentru a descoperi peisaje care îţi taie răsuflarea şi vechi cărări care, odinioară, legau casele pline de viaţă.

Anul acesta, în mod cu totul neconvențional, vrând – nevrând, pregătim Paștele într-o atmosferă de… Crăciun…

Echipa emisiunii „Exclusiv în România” ajunge la Șirnea, printre troienele începutului de primăvară. Îşi croieşte drum cu greu până la casa restaurată de Charlie Ottley, realizatorul britanic de film care își dedică timpul salvării patrimoniului românesc și mediatizării frumuseților României.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Autorul seriilor “Wild Carpathia” și “Flavours of Romania” și-a petrecut ultimele luni transformând o casă bătrânească de la poalele Pietrei Craiului în propriul său cămin, cald, primitor și, nu în ultimul rând, dotat cu tot confortul propriu unei locuințe de secolul XXI. Așa încât, Cristi Tabără se încumetă să ajungă, în sania trasă de cal, până în valea pitorească unde se găsește noua locuinţă a lui Charlie. Ocazie cu care, vom afla povestea uluitoarei transformări, dar și multe istorii din viața de zi cu zi pe care o duce Charlie printre sătenii care l-au adoptat întru totul.

Cât timp Charlie îi dezvăluie lui Cristi Tabără secretele noii sale vieţi, restul echipei „Exclusiv în România” urcă pe dealuri mai puțin umblate, pentru a descoperi, călare și la pas, Șirnea tainică: vechi cărări ce legau casele, odinioară pline de viață și peisaje care îți taie răsuflarea.

Drumeția se termină chiar la timp pentru a-i surprinde pe Charlie și Cristi în ipostaza de ucenici ai doamnei Mărioara, la pregătirea mesei de Paști. O masă la care se reuneşte întreaga echipă pentru a spune “Hristos a înviat!”.

 
Urmărește-ne pe Google News