Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ilinca vandici

EXCLUSIV. Ilinca Vandici: „Zilnic învăţ ceva de la juraţii „Bravo, ai stil!”

28 June 2019

Prezintă de cinci sezoane emisiunea de la Kanal D, dar Ilinca Vandici spune că încă mai are ce să înveţe despre stil. Show-ul ajunge la final mâine, 29 iunie, după care Ilinca fuge în vacanța minuțios planificată. 

 

Încă de la prima ediţie a emisiunii „Bravo, ai stil!', Ilinca Vandici ne-a povestit cât de bine i se potriveşte acest format şi cât de fericită este să îl prezinte, aşa că nu e de mirare când spune că va încheia, în curând, sezonul 5 cu „foarte multă bucurie, energie şi cu multă experienţă profesională acumulată'. La înălţime i s-au părut şi concurentele:

„Au fost desăvârşite în acest sezon, mai ales că ele au avut exerciţiul celorlalte sezoane, urmăriseră ce se petrecuse anterior, ştiau ce aşteptări avem şi atunci au venit bine pregătite. Mie mi s-a părut că unele dintre ele au avut o strategie bine pusă la punct, chiar de la începutul sezonului, iar altele şi-au creat una proprie, pe parcurs. Important este că fiecare dintre ele a reuşit să-şi creeze un personaj pe care telespectatorii să-l aprecieze, în care să se regăsească. Cred că fetele pleacă de la „Bravo, ai stil!', cu una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa lor'. 

Finala va fi în direct

Despre gala finală, care va fi difuzată de Kanal D în curând, Ilinca ne-a spus că va fi una „spectaculoasă, plină de emoţii şi că show-ul va avea foarte multe surprize pentru telespectatori'.

„Fetele vor avea ţinute demne de câştigarea marelui premiu, iar marea câştigătoare va fi desemnată în direct. Abia aştept să retrăiesc această experienţă, în direct, pentru că eu ador emisiunile live, unde acumulezi o energie incredibilă. Va fi nemaipomenit!', ne-a promis ea.

În ultima ediţie a acestui sezon, programată pe 29 iunie, Ilinca va fi si ea la înălţime cu o ţinută impecabilă, aşa cum v-a obişnuit. Prezentatoarea spune însă că e într-o continuă învăţare în ceea ce priveşte stilul ei:

„Este imposibil să spui vreodată că ştii totul despre orice, în orice domeniu, la fel cum este imposibil ca, atunci când te înconjori de specialişti, să nu existe o zi în care să nu pleci cu ceva' nou, cu informaţii noi în domeniul respectiv. Zilnic învăţ ceva de la juraţii „Bravo, ai stil!' (n.r. – Raluca Bădulescu, Cătălin Botezatu şi Maurice Munteanu) –  şi mi se pare senzaţional că avem parte de cele mai bune sfaturi în materie de fashion, din partea lor, a specialiştilor în domeniu, . Personal, cred că am îndrăznit mai mult sezonul acesta, din punct de vedere vestimentar'. Iar dacă vreţi să ştiţi ce se poartă vara aceasta, aflaţi tot de la ea: „Vara aceasta se poartă toate culorile, materialele, însă eu rămân fidelă unei replici, după care îmi şi ghidez stilul vestimentar, care spune: „nu purta ceea ce este în tendinţe, ci ceea ce ţi se potriveşte, ce te pune în valoare''. 

Mai e un pic până la vacanţă

După încheierea filmărilor, Ilinca va pleca în vacanţă.

„Aştept cu nerăbdare să petrec cât mai mult timp alături de familia mea. Mai întai, eu şi Andrei, împreună cu câţiva prieteni, vom pleca în Grecia, în Skiathos, pentru o săptămână. Chiar am nevoie de săptămâna aceea de relaxare. Vom merge şi cu fiul nostru la mare şi la munte, pe meleagurile noastre, pentru că nici anul acesta nu îl scoatem pe Zian din ţară, încă îl consider micuţ pentru asta. Iar la sfârşitul lunii iulie, eu şi Andrei până în Bali, să ne bucurăm de soare, peisaj şi odihnă', ne-a mărturisit ea.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare