Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

EXCLUSIV Gina Pistol: „Revenirea mea s-a întâmplat fix când trebuia!”. Cum arăta acum 11 ani, când era concurentă „MasterChef”

de Vasilica Rogozanu,

Upgrade major pentru Gina Pistol! Frumoasa blondă a fost anunțată recent ca prezentatoare a show-ului „MasterChef”, la care, acum 11 ani, era concurentă!

La finalul lui 2013, Gina Pistol participa la „MasterChef – Proba celebrității”, o ediție cu vedete, care a fost câștigată de Elena Lasconi.

Filmările avuseseră loc câteva zile în vara lui 2013, de dimineaţa până seara târziu şi Gina a dezvăluit că totul „a fost obositor, dar frumos”.

Gina Pistol acum 11 ani, la „MasterChef – Proba celebrității”

Gina Pistol a fost jurizată de chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, cu care a făcut apoi o echipă de succes la alt show culinar, „Chefi la cuțite”. Gina a renunțat la acesta în primăvara anului trecut, preferând să se ocupe de fetița ei și a lui Smiley. Cei trei chefi au terminat colaborarea cu Antena 1 toamna trecută.

O revedere plină de emoții!

Gina Pistol a început filmările la „MasterChef”, alături de jurații Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu

După un an și ceva de pauză, Gina a revenit pe platourile de filmare, de astă-dată la Pro TV, în calitate de prezentatoare a sezonului 9 al „MasterChef”, ale cărui filmări au început zilele trecute.

Cum a fost revenirea pe platourile de filmare după un an și ceva de pauză?

Mi se pare că a trecut atât de repede, am făcut atât de multe lucruri în timpul acesta. Eu cred că în viață nimic nu e întâmplător și totul se întâmplă cumva când ești pregătit tu să se întâmple. Revenirea mea s-a întâmplat fix când trebuia. Eu sunt bine acum, am energie, m-am echilibrat, m-am readunat, sunt bine.

Cum a fost revederea voastră, în formula de patru?

Pe râsete, pe îmbrățișări, ca atunci când îți vezi un prieten drag. Dar noi am mai vorbit în timpul ăsta. Iar pe platouri, ne știm foarte bine, când îi obosește unuia gâtul are pe ce umăr să și-l sprijine.

Vei păstra acel simpaticilor, care este cumva marca ta?

Eu cred că da.

Cu fetița pe platouri, iar Smiley în vizită

Cum e să lucrezi cu soțul tău în același trust sau nu contează?

Nu contează. El își vede de proiectele lui, eu de ale mele, dar orice decizie pe care o luăm, și unul, și altul, o luăm în familie și stăm de vorbă. Dar el își vede de treaba lui, are platoul aproape, în zilele în care ne sincronizăm poate are timp să vină să ne salute. E fain.

O familie fericită, la nunta din 2023

Și fetița?

Josephine o să mai vină și ea pe aici, doar că e încă cumva lipită de mama, când vine, e toată călare de mine. Am clipit de câteva ori și deja are trei ani și trei luni, nu îmi vine să cred!

Ce ți-a plăcut cel mai mult în pauza asta?

Am avut foarte multe momente eu cu mine. Nu le-am mai avut de mult. A fost pandemia, a fost toată lumea anxioasă, a fost un vibe ciudat, după care am născut, după care s-au întâmplat niște chestii și medicale, și depresia postnatală, stăteam să mă întreb cine sunt, nu mai știam cine sunt, mi-era dor de mine. Și în pauza asta m-am reconectat cu mine, cumva am început să mă regăsesc.

Ce-ți place să-i găsești familiei tale?

Lui Andrei îi fac pui indian, o negresă foarte bună, o prăjitură cu rom care îi place foarte mult. Lui Josephine îi gătesc chestii cât mai sănătoase, fac o banana bread foarte bună, fără zahăr, îi place mult de tot, și, în rest, ce mănânc eu dimineața: legume cu omletă în tigaie, lucruri cât mai simple și curate.

Citește și:

PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te