Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

FanArena_Kanal D (1)

EXCLUSIV. Cum se înţeleg Ilinca Vandici şi Vladimir Drăghia la filmările pentru „FanArena”

9 October 2018

Au trecut 7 ani de când Ilinca şi Vladimir (ambii de 32 de ani) au lucrat pentru prima oară împreună. Se întâmpla la continuarea serialului românesc de la Antena 1 „Narcisa sălbatică”, intitulat „Narcisa sălbatică: Iubiri nelegiuite”. Toamna aceasta, ei s-au reîntâlnit pe platourile de la Kanal D pentru a prezenta împreună „FanArena”, formatul care dezbate prestaţiile concurenţilor de la „Exatlon” şi care e transmis de Kanal D miercurea și joia, de la 23.15. În cadrul unui interviu, cei doi şi-au amintit de perioada când au filmat pentru „Narcisa sălbatică” şi ne-au spus cum colaborează în prezent pentru „FanArena”.

Ilinca Vandici

Când şi unde v-aţi cunoscut prima oară tu şi Vladimir?

Acum vreo 7 ani de zile, pe platourile de filmare ale telenovelei „Narcisa sălbatică”.

Cum v-aţi înţeles atunci pe platouri?

Eu n-am avut foarte multe filmări cu Vladimir, însă era toată echipa acolo, ne pregăteam, am comunicat foarte bine. Era o atmosferă extrem de relaxantă, o stare de bine, în general, şi nu aveam cum să nu ne înţelegem.

Ţi-ar plăcea să joci din nou într-un serial?

Da, de ce nu ? Chiar turcesc! O să mă apuc de învăţat limba turcă.

Cum a fost reîntâlnirea cu Vladimir pentru „Fan Arena”? Cum este să lucrezi alături de el acum?

Foarte plăcută, cu atât mai mult cu cât eu l-am susţinut la „Exatlon” (n.r. – Concurs pe care l-a şi câştigat), am fost unul dintre milioanele de fani înfocaţi care s-au regăsit în povestea lui, în ambiţia lui, în dăruirea lui, în puterea lui de a lupta până la capăt. Întâlnirea cu el de după „Exatlon” a fost aşa, cu artificii, pentru că voiam să îl felicit, voiam să îmi povestească cum a fost acolo, ce a simţit el, cum se vede toată experienţa prin ochii câştigătorului. Vestea colaborării am primit-o cu bucurie, era clar că „Fan Arena” are nevoie de părarea lui, el era în măsură să ne spună şi să înţeleagă tot ceea ce se întâmplă la „Exatlon” din punct de vedere psihic, fizic, competiţional. El este omul care vine cu detalii şi ne ajută să înţelegem mai bine toate lucrurile din spatele vorbelor, reacţiilor, zâmbetelor sau lacrimilor concurenţilor.

Prietenia voastră există şi în afara platourilor de filmare?

Cu siguranţă avem foarte multe puncte în comun. Însă eu îl am pe bebe, el o are pe Zora şi, în general, timpul pe care îl avem în afara emisiunii, îl petrecem cu copiii.

Cum reuşeşti să te împarţi între filmări şi viaţa de familie?

Absolut perfect! Reuşesc să fac asta foarte bine, aşa cum am reuşit şi pe parcusul proiectului „Bravo, ai stil!”. Sunt o tipă foarte organizată, care ştie foarte bine cum să îşi prioritizeze lucrurile esenţiale. Îmi iau energia de la oamenii cu care mă întâlnesc, din toate lucrurile pe care le fac, iar asta mă ajută enorm, şi tocmai de aceea, la finalul unei zile destul de pline, ajung acasă cu energie şi cu zâmbetul pe buze, în niciun caz epuizată şi stoarsă de puteri.

Ce alte planuri mai ai toamna aceasta?

„FanArena”, ecesta e planul meu, şi „Exatlon”, pentru că sunt fan al acestui reality. Îmi place să urmăresc evoluţia concurenţilor. Evident, copilul şi familia sunt în sufletul meu tot timpul şi aş vrea să îmi petrec cu ei cât mai mult timp.

Ce mai face băieţelul tău, Zian (un an)?

Creşte spectaculos de repede! Mă surprinde de fiecare dată cu zambete, cu ocheade, cu tot ceea ce îmi arată. Într-o zi învaţă să bată din palme, într-o zi învaţă să se prindă de nas, într-o zi învaţă să deschidă sertarul. În fiecare zi se mai întâmplă câte ceva.

I-ai făcut cunoştinţă băieţelului tău cu fetiţa lui Vladimir?

Nu am avut timp să le facem cunoştinţă, dar nu e niciodată prea tarziu!

Vladimir Drăghia

Când şi unde v-aţi cunoscut prima oară tu şi Vladimir?

Ne-am cunoscut la filmările serialului „Narcisa Sălbatică”, acum câţiva ani.

Cum v-aţi înţeles atunci pe platouri?

Îmi amintesc că ea era poliţist sau procuror, eu eram „amantul de serviciu”, cred că am avut două sau trei scene împreună, aşa că nu pot să spun că am lucrat împreună, pur şi simplu făceam parte din acelaşi serial.

Ţi-ar plăcea să joci din nou într-un serial?

Mi-a plăcut foarte mult energia de acolo, de la filmări, m-am înţeles foarte bine cu toţi membrii echipei, dar acum chiar nu ştiu dacă aş mai fi dispus să fac asta. Sunt conştient că, dacă aş intra într-un astfel de proiect, ar urma să filmez 12-13 ore pe zi. Totul depinde de proiect.

Cum a fost reîntâlnirea cu Ilinca pentru „Fan Arena”? Cum este să lucrezi alături de ea acum?

Ea chiar este un profesionist, ştie foarte bine ce are de făcut, eu încă mai am de învăţat. Toate întro-urile alea, toate trecerile de la un material la altul sunt făcute de ea. Ştiu că fără ea n-aş putea „duce” emisiunea.

Prietenia voastra există şi în afara platourilor de filmare?

Înainte şi după filmări bineînţeles că mai schimbăm idei. Avem copii mici, aşa că terminăm emisiunea şi plecăm direct acasa.

Cum reuşeşti să te împarţi între filmări şi viaţa de familie?

Reuşesc să mă împart destul de bine pentru că programul îmi e relativ relaxat. Filmez 2,3 ore pe zi, în rest sunt liber. Am timp şi pentru renovarea unui apartament în care vreau să mă mut.

Ce alte planuri mai ai toamna aceasta?

Nu prea îmi fac planuri, singurul plan pe care îl am şi de care chiar ştiu că mă ţin e să stau cât mai mult cu Zora şi Alice.

Ce ai învăţat în urma participării la „Exatlon”? Cum ţi-a schimbat viata?

Am învăţat să mă bucur de tot ce am, mai mult decât cum o făceam înainte, nu că înainte nu aş fi făcut-o, dar cu cât treci prin mai multe greutăţi, cu atât apreciezi şi mai mult ceea ce e cu adevărat important.

Ce mai face fetiţa ta, Zora (1 an)? Ce descoperiri mai face?

În fiecare zi descoperă câte ceva, ea ne descoperă pe noi, noi pe ea, ea lumea, noi lumea prin ochii ei, în fiecare zi se întâmplă ceva nou.

Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când te-ai întors din Republica Dominicană şi pe care de-abia aşteptai să-l faci?

Am stat cu Zora şi cu Alice. Abia aşteptam să-mi iau fetele în braţe!

 

 

 

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare