; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Andra catalin maruta

EXCLUSIV. Cum s-a schimbat viața familiei Măruță după primul an de pandemie

02 April 2021

A trecut mai bine de un an de când ne aflăm în pandemie și mai bine de o lună de când familia Măruță a fost depistată pozitiv cu coronavirus.

Din fericire pentru Cătălin, Andra și cei doi copii ai lor, David și Eva, totul s-a încheiat cu bine, chiar dacă stresul cel mai mare pentru cuplul Măruță a fost legat de copiii lor.

„Din fericire, am trecut cu bine peste această provocare. Știam că, deși nu suntem într-o grupă de risc, ca vârstă sau ca stare generală de sănătate, puteam să fim printre cei care ajung la spital. Virusul acesta îți poate face surprize neplăcute. Suntem recunoscători că a trecut relativ ușor, cu simptome asemănătoare gripei, iar noi am fost cu toții împreună, acasă, o variantă cât se poate de suportabilă a carantinei, ba chiar plăcută! Timpul a trecut repede, eu am lucrat, am fost în fiecare zi în direct în timpul emisiunii, chiar dacă nu puteam fi în platou. Andra, Eva și David au fost și ei bine, ne-am jucat mult, am gătit și am comandat mâncare, am urmărit împreună filme. A fost cât se putea de bine, în condițiile date. Am avut o stare generală relativ bună, așa cum spuneam, așa că am fost optimiști și încrezători, deși conștienți totodată că trebuie să luăm în serios totul și să ne supraveghem cu atenție simptomele. Eu și Andra am fost cei responsabili, adică le luam temperatura copiilor și țineam legătura cu medici, iar Eva și David s-au jucat și au făcut atmosfera plăcută acasă. Nu am rămas cu un gust amar după toată această experiență, am fost norocoși. Și eram împreună, contează foarte mult! Cred că le e foarte greu celor care se luptă cu boala în carantină, fără cei dragi, într-un salon de spital', a declarat Cătălin Măruță pentu TVMania.

Cum l-a schimbat pe Cătălin Măruță primul an de pandemie

Dacă înaintea pandemiei Cătălin avea un program încărcat, acum a reușit să își dedice mai mult timp familiei sale și își dorește să slăbească 😊:

„Am încercat să petrec timp de calitate cu familia, adică nu doar să treacă orele în timp ce noi ne aflăm în același spațiu, fiecare făcând altceva. Am vorbit mai mult cu copiii, m-am jucat cu ei, ne-am plimbat cu bicicletele, trotinetele sau rolele, am gătit împreună, le-am citit, am vrut să intru mai mult în lumea lor, să vorbesc aceeași limbă cu ei. Îmi propun constant să mai slăbesc, iar pentru asta am pedalat în parc destul de des, dar pe de altă parte am și mâncat în exces, deci când trag linie, nu am slăbit, dar mă bucur că nu m-am îngrășat!', ne-a mai spus Cătălin Măruță.

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare