Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Rares nastase

EXCLUSIV. Cum a slăbit Rareș Năstase, reporterul „România, te iubesc”, 15 kilograme

3 July 2020

Rareș Năstase (41 de ani), reporterul emisiunii „România, te iubesc', difuzată de Pro TV, a profitat din plin de perioada izolării pentru a avea grijă de sănătatea sa. Jurnalistul ne-a povestit cum a reușit să slăbească atât de mult și cum își alungă gândurile negative. 

 

TVMania:Ce te-a determinat să faci o schimbare în stilul tău de viață?

Rareș Năstase: În fiecare primăvara încerc să dau jos kilogramele puse în sezonul rece. Crăciunul, Revelionul vin de obicei cu mese bogate și nu pot rezista în fața atâtor bunătăți. Așa că din ianuarie reîncep mersul la sală, alergatul și.. sunt atent la ce mănânc. Anul ăsta am luat lucrurile și mai în serios decât de obicei, pentru că știam că am exagerat cu mâncatul. Practic, nu mi-am refuzat nimic. 

Din ianuarie am mers pe un regim low-carb, bazat pe multe proteine și puțini carbohidrați, sub 30-40 de grame pe zi. Unele mese sunt keto și totul se datorează soției, care se ocupă cam de tot ce mănânc în perioada asta.

Care a fost cel mai greu moment atunci când te-ai apucat de slăbit și cum ai trecut peste el?

Lipsa zahărului și a pâinii bune, de casă. Cu pâinea a mai fost cum a fost, dar cu dulciurile e cel mai greu. Însă am mâncat și multe deserturi, doar că în loc de zahăr și făină, soția mea a gătit cu green sugar, făină de migdale, de cocos și de in. Asta îmi place la regimul low-carb pe care îl țin acum. Am mâncat și pizza, doar că blatul nu e cel convențional. Soția, care mă ajută în toată povestea cu mâncatul, găsește mereu rețete inedite și face tot felul de garnituri de conopidă, fasole verde, broccoli, sparanghel, a făcut inclusiv hummus de conopidă și toate sunt foarte gustoase. 

Care sunt alimentele la care ai renunțat?

Fără pâine și paste făinoase, fără zahăr/dulciuri, fără alcool/bere, rar câte un pahar de vin. Fără orez, cartofi, fasole boabe și fără fructe dulci în general. De fapt, mănânc doar fructe din categoria berries' – zmeură, căpșuni, afine, coacăze, mure. Fără struguri, banane sau pepene rosu – de care mi-e așa o poftă, că începe sezonul.

Am vazut că urci des, pe rețelele de socializare, fotografii cu ceea ce mănânci acum. Cum arată un meniu într-o zi?

Micul dejun conține unul sau două ouă ochiuri/omletă cu niște cheddar deasupra, cu varză albă sau  salată verde lângă, un avocado și niște roșii. Mai rar ardei roșu, și puțin.

La prânz merg pe varianta cu carne, cu ceva verde lângă. Combinații de porc, vită, pui, cu broccoli, fasole verde, sparanghel, varză gătită, conopidă, ciuperci, dovlecei, varză de bruxelles, spanac și de multe ori chiar o salată verde, castravete sau varza albă, crudă. 

Multe dintre legume încercăm să nu fie gătite cu ulei, le facem la un air-fryer. Prin recirculare de aer fierinte, se coc sau se prăjesc. Poți obține și chipsuri din legume, în acest mod. 

Între prânz și cină mai iau un snack: caju, afine, zmeură, sau câte un desert de care spuneam mai sus, fără zahar. O spumă cu fructe, un tiramisu, mini brioșe, repet fără zahar și faină convențională. 

Cina e cam la fel cu prânzul, variațiuni pe aceeași temă, dar porțiile ceva mai mici. 

Pe ce alimente este bazată alimentația ta?

E un regim low carb, cu unele elemente din dieta keto. 


Respecți și anumite intervale orare?

În perioada de stare de urgență, când am stat mult acasă, am mâncat regulat, zilnic la aceleași ore. Cred că asta ajută foarte mult, am renunțat să mai mănânc haotic, până noaptea târziu. 

Ce faci atunci când ești la muncă? Cum îți adaptezi meniul și stilul de viață căptat în izolare?

Micul dejun acasă și încerc să iau la pachet, tot de acasă, și prânzul. Când nu se poate, comand exact combinații din cele precizate mai sus. 

Evit total cartofii, pastele, orezul, mazărea, ciorbele cu fidea, găluște. 

Cu ce îți umpli timpul? Ce hobby-uri mai poți practica de acasă?

Citesc, mă joc mult cu copiii mei, dar și pe console de gaming. Când ies, îmi place să merg mult pe jos. Să iau parcul, cartierul, la picior. 

Spune-ne câteva exerciții sau trucuri la care apelezi și te ajută să te relaxezi, să alungi gândurile negative sau anxietatea?

Seara îmi place să mă gândesc ce am făcut peste zi, nu e meditație, pur și simplu analizez cum a trecut ziua, ce cred că am făcut bine și ce nu, și mă gândesc ce pot face mai bine. Nu se întâmplă seară de seară, dar frecvent. 

În perioada de urgență și izolare mi-am făcut un program zilnic, și pentru statul acasă. Adica nu trecea ziua haotic, în trândăveală, la întâmplare. Mi-am ținut mintea ocupată, m-am pus pe scris la două cărți și m-am documentat pentru viitoare reportaje. 

Am observat că dacă ai mintea ocupată nici nu te mai gândești atât de mult să dai o fugă la frigider. :))))

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare