Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Razvan si Dani

EXCLUSIV. Ce au făcut în vacanţă Răzvan şi Dani şi când se întorc la TV?

24 August 2018

Vacanţa de vară a fost s-a terminat pentru matinalii Antenei 1 – Răzvan Simion şi Dani Oţil. Aceştia se vor întoarce cu un nou sezon al emisiunii lor „’Neatza cu Răzvan și Dani' luni, 27 august, de la ora 8.00.

„În ceea ce privește sezonul cu numărul 21 cred că va fi cu totul și cu totul surprinzător. Avem destulă forță să reîncepem și multe povești minunate', spune Răzvan. Iar Dani vine cu o completare: „Acum suntem o echipă mult mai mare pe conținut, ne-am unit puterile și cu „Prietenii de la 11', tocmai din acest motiv cred că noul sezon ne rezervă și mai multe surprize'.

Vara aceasta, ce doi prezentatori au fost în diferite destinaţii.

„Ziua mea de naștere (n.r. – Pe 8 august a împlinit 38 de ani) am petrecut-o la Disneyland, iar copiii mi-au fost alături, iar când m-am întors de la Paris am avut parte și de o petrecere surpriză în curtea casei mele. A fost un moment foarte emoționant. Au urmat trei zile la Londra, cu două musicaluri celebre, pe care țin să le văd ori de câte ori ajung acolo: „Mizerabilii' și „Lion King', ne-a povestit Răzvan.

În timp ce Dani (care împlineşte azi, 24 august, 38 de ani) s-a relaxat, pentru scurt timp, în Muntenegru:

„Vara asta nu am mers prea departe. Am fost în Muntenegru pentru rafting și câteva sporturi de munte. În rest, am muncit, m-am implicat în organizarea unui festival de jazz, am avut grijă de restaurant, deci… pot să spun că am tras foarte tare'.

 

 Vezi galeria foto >
Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare