Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Andrei Aradits

EXCLUSIV. Andrei Aradits dezvăluie cum a fost perioada izolării și ce i-a lipsit cel mai mult

6 July 2020

Echipa serialului „Vlad', difuzat de Pro TV, a revenit pe platourile de filmare pe 22 iunie. Andrei Aradits,  interpretul antagonistului Ștefan, ne-a povestit cum a fost perioada izolării și ce i-a lipsit cel mai mult. 

 

Actorii din „Vlad' au revenit pe platourile de filmare după o lungă și neașteptată pauză, lucrul la sezonul 3 fiind sistat în luna martie, odată cu debutul pandemieie.

Andrei Aradits, cel care îl interpretează în serial pe Ștefan Dragomir, mărturisește că i-a fost dor să revină pe platourile de filmare, dar și de colegii săi:

„Luni, 22 iunie, am avut prima zi de filmare! Mi-a fost tare dor de colegi. Sper că sentimentul e reciproc 😊', a spus actorul, mărturisind și că cel mai mult i-au lipsit: „Zâmbetele! E o echipă de entuziaști și profesioniști. Îmi plac oamenii'.

Pentru că înainte filmările se desfășurau într-un ritm alert, Andrei a considerat această perioadă o vacanță de care avea nevoie.

„Exceptând o angoasă, o depresie și o panică universală privind viitorul meu și al omenirii în general, această perioadă a fost o vacanță minunată. Dacă aș putea să conving pe cineva să mă și plătească în timp ce stau pe șezlong și citesc, m-aș putea declara împlinit', glumește el.

Pentru că a petrecut mai mult timp acasă, actorul a savurat din plin marea sa pasiune, declarând că nu a descoperit un nou hobby:

„Tot lectura e hobby-ul principal. Sunt conservator'.

La polul opus a fost însă fiul lui Andrei Aradits, Eric, care a gestionat perioada aceasta cel mai bine:

„ Cred că generația lui (15 ani) este cea mai bine pregătită să gestioneze carantina. N-a avut nici un fel de sentiment de încarcerare. Ar putea fi un prinț al nemărginirii și într-o coajă de nucă dacă ar avea internet, ca să parafrazez un prieten'. 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare