Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

EXCLUSIV. Am stat de vorbă cu Wi Ha-joon, actorul care interpretează rolul polițistului din „Jocul calamarului”

de Mioara Tronaru,

Câteva zile ne mai despart de premiera sezonului al doilea al serialului coreean „Jocul calamarului”/„Squid Game”, care a răvășit toate topurile în 2021 când a intrat pe Netflix. Despre noile noile episoade, care vor fi din 26 decembrie pe platforma de streaming, despre vechile episoade și despre impactul serialului, am stat de vorbă prin Zoom cu actorul Wi Ha-joon.

Wi Ha-joon și Hwang Jun-ho

Actorul coreean Wi Ha-joon (33 de ani) interpretează rolul polițistului Hwang Jun-ho din „Jocul calamarului”, cel care se furișează în arena de jocuri în încercarea de a-și salva fratele, care se dovedește a fi chiar Omul din Față (interpretat de Lee Byung-hun), cel care coordonează toate probele. Din păcate, Hwang Jun-ho este descoperit și împușcat chiar de fratele lui, iar la finalul primului sezon nu avem niciun indiciu dacă e viu sau mort. Din fericire însă, o dată cu debutul promovării sezonului al doilea, actorul a reapărut, deci și speranțele noastre că e viu au prins aripi.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

– Sunt un mare fan „Jocul calamarului” și mă bucur foarte mult că personajul interpretat de tine este în viață. Ți-ai dorit să fie în viață?

Wi Ha-joon: Da. Chiar am sperat ca Hwang Jun-ho să fie în viață.

– Va fi polițistul Hwang Jun-ho în viață și la sfârșitul serialului?

Wi Ha-joon: Ooo (chicotește ca și cum chiar ar fi în viață la final). Nu vă pot răspunde la întrebarea asta. Nu pot decât să vă invit să urmăriți serialul.

– Dar ce îmi poți spune despre sezonul al doilea?

Wi Ha-joon: De această dată, serialul capătă amploare, o să avem jocuri noi. Vor fi povești noi. Nu numai despre Jun-ho, ci și despre noile personaje care se alătură show-ului pentru prima dată. Totul va fi mult mai intens. Vor fi personaje cu povești captivante. Așa că va fi foarte interesant de urmărit. Sper să vă placă.

– La început, „Jocul calamarului” a fost doar un proiect ca multe altele. Ce te-a atras la el?

Wi Ha-joon: Am văzut că scenariul este cu totul nou. Era totul atât de proaspăt, atât de nou. Mi-a plăcut foarte mult când l-am citit. Iar personajul Hwang Jun-ho mi s-a părut fascinant și am avut încredere că îl pot aduce la viață așa cum merită. Din această cauză am hotărât să mă alătur proiectului.

– De ce ți-a plăcut atât de mult personajul? Ce au în comun Wi Ha-joon și Hwang Jun-ho?

Wi Ha-joon: Hmm În primul rând, am și eu un frate mai mare, la fel ca Jun-ho. Apoi, foarte multă lume spune despre mine că sunt o fire calmă și dau impresia unui tip responsabil și puternic. La fel ca Jun-ho.

– Care a fost cea mai mare provocare pentru tine ca actor în primul sezon din „Jocul calamarului”?

Wi Ha-joon: În primul sezon, am avut aproape toate scenele singur, eram eu și cu mine acolo. M-am simțit un pic stingher și asta a fost o provocare din toate punctele de vedere.

– Pentru mine, „Jocul calamarului” este un serial foarte bun. Ce înseamnă pentru tine „Jocul calamarului”?

Wi Ha-joon: Pentru mine… „Jocul calamarului” chiar mi-a schimbat viața. Așa că sunt foarte recunoscător serialului care mi-a deschis atât de multe oportunități și mi-a oferit posibilitatea să experimentez atât de multe lucruri noi. Toate datorită „Jocului calamarului”. Deci cred că pentru mine „Jocului calamarului” este o adevărată binecuvântare.

– Cum ți-a schimbat viața? Profesional și personal?

Wi Ha-joon: Ca actor, din perspectiva carierei mele, am avut posibilitatea să fiu distribuit în mult mai multe proiecte mulțumită „Jocului calamarului”. Am putut să încerc roluri diferite față de ce am făcut până acum, am putut să învăț mai mult și să „cresc” ca actor. În plan personal, m-a făcut să mă simt mai responsabil, să mă maturizez. Clar, nu a fost un lucru ușor, dar cred că peste ani o să pot spune: „Frate, mulțumesc pentru această experiență!”.

– Ești pregătit pentru noua explozie de popularitate pe care o va aduce noul sezon?

Wi Ha-joon: Hmm. Sper, sunt mai puțin interesat de propria mea popularitate, dar sper că sezonul al doilea din „Jocului calamarului” va câștiga inimile și susținerea fanilor din toată lumea chiar și mai mult decât primul sezon.

– Fanii au făcut tot felul de teorii despre sezonul al doilea din „Jocului calamarului”. Care este cea mai trăsnită chestie pe care ai auzit-o?

Wi Ha-joon: Da. Am auzit pe cineva spunând că Jun-ho va fi Omul din Față în noul sezon. Ceea ce mi s-a părut foarte amuzant. Dar nu poți să știi niciodată. Așa că vă invit să vedeți noile episoade.

Unde îl mai vedem pe Wi Ha-joon

Pe Netflix, în afară de „Jocul calamarului”, pe Wi Ha-joon îl mai putem vedea în serialele: „Something in the Rain” (2018), „Romance Is a Bonus Book” (2019), „Bad and Crazy” (2021), „Little Women” (2022), „Gyeongseong Creature” (2023).

Credit foto: Netflix

Citește și:

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te