EXCLUSIV. Alex Dima: „Mi-e dor să mă apropii de oameni fără mască, mănuși, suspiciuni”

TVMania: Ați făcut teren în această perioadă, cât de periculos fost pentru integritatea dv. fizică?

Alex Dima: Cred că cea mai mare provocare a fost să ne adaptam la un alt stil de viață, să renunțăm la activitățile pe care le aveam, la libertate. Iar locul lor a fost luat de teama că s-ar putea întâmpla ceva cu ai tăi. Povestea asta a venit ca un duș rece. Ne-a arătat că nu suntem atât de invincibili, pe cât ne credeam. Am luat lucrurile în serios. De fiecare dată când ieșim pe teren, ne protejăm cât putem de mult. În redacție, încercăm să păstrăm distanța. A fost greu și ciudat la început. Și a fost o provocare să stai departe de oamenii lângă care ai trăit o viață.

Cum v-ați protejat familia, fetița?

Am luat jumătatea plină a paharului din toată această nebunie. Avem mai mult timp pentru familie. Stăm împreună, am oprit contactele sociale și respectăm câteva reguli: de fiecare dată când mă întorc de la muncă, îmi curăț încălțările la ușă, iar toate hainele merg la spălat sau pe balcon, la aer. Urmează dușul și abia după aceea, îmbrățișările. Ne-am făcut program, facem sport, vedem filme, ne jucăm, cântăm, gătim. Toată povestea asta ne-a adus mai mult timp, ne ține împreună.

Ce v-a impresionat și ce v-a dezamăgit cel mai mult?

M-a impresionat discuția cu o bătrână aflată pe patul spitalului, în Suceava. Îmi spunea că nu mai poate, că simte că e la capăt de drum. N-au cum să nu te marcheze înmormântările cu doar câțiva oameni, făcute pe repede înainte, poveștile celor care au plecat și ale familiilor lor. Astfel de povești sunt cu sutele, iar în spatele lor stau tot atâtea familii. Cumva, de aici pleacă și dezamăgirea. Când vezi reacțiile oamenilor care ori nu știu ori nu vor să știe că aceste povești există, că oamenii suferă și mor, când vezi atâta inconștiență. E clasica noastră inconștiență și nepăsare.

De ce vă este dor?

De părinți. Sunt mai bine de două luni de când nu i-am văzut. Mi-e dor de oameni, de murmurul unei terase, de mare, de munte. De libertate. Mi-e dor să mă apropii de oameni fără mască, mănuși, suspiciuni.

Ce învățăminte ar trebui să tragem din ce se întâmplă?

Că trebuie să ne bucurăm mai mult de viață. Că uite, e posibil ca într-o zi să pierdem totul. Să apreciem ce avem, să ne facem mai mult timp pentru noi, să stăm mai mult cu familia. Să ne bucurăm de natură. Și, nu în ultimul rând, să ne spălăm pe mâini.