Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

EXCLUSIV. TVMania s-a întâlnit la Londra cu Aaron Paul, protagonistul din „El Camino: O poveste Breaking Bad”

de Redactia Tvmania

 

Recent, la invitația Netflix, TVmania s-a întâlnit la Londra cu actorul Aaron Paul, interpretul personajului Jesse Pinkman din serialul-fenomen „Breaking Bad”, realizat de AMC. Povestea lui Jesse continuă în filmul în Netflix „El Camino: O poveste Breaking Bad”, disponibil acum pe platforma de streaming. 

Material realizat de Ruxandra Grecu

TVmania: Cum ați reușit să mențineți filmările un secret?

Aaron Paul: Sincer, habar n-am. Credeam că în momentul în care ajungem la Albuquerque, oamenii vor începe să pună întrebări. Totul trebuia să fie secret. Pentru mine a fost atât de ușor să păstrez secretul. Iubesc secretele. Iubesc surprizele, îmi place foarte mult să îi mint pe oameni. (râde) Într-un fel cu intenții bune. Vince nu voia să apară niciun spoiler, își dorea ca oamenii să -l vadă în forma brutală, sinceră. Și acest lucru se poate observa și în trailere. Nu a vrut să dezvăluie nimic. Și a reușit. 

Așa și-a imaginat Vince (Gilligan, creatorul serialului – n.r.) finalul poveștii lui Jesse? Sau s-a schimbat pe parcurs? 

Nu era sigur. Vince a menționat asta acum câțiva ani, și cred că eram de aceeași părere, vedeam lucrurile la fel, îl cunoaștem atât de bine pe acest personaj, și oamenii mă tot întrebau ce s-a întâmplat cu Jesse după „Breaking Bad” și eu am inventat această idee, ca o fantezie, în care cred că se găsea într-un orășel mic și pitoresc de undeva din Alaska, trăind o viață liniștită, poate a deschis un atelier de tâmplărie, și-a ținut capul jos, dar cu toate acestea, drumul lui are multe obstacole. Pentru că îl caută foarte mulți oameni. A făcut niște lucruri și foarte rele, așa că se va simți urmărit pentru tot restul vieții lui. Dar cred că se mișcă în direcția bună. 

În forma cea mai simplă, „El Camino” este o poveste despre supraviețuire… Crezi că instinctul lui de supraviețuire s-a născut din traumele trăite?

Cred că a fost bătut atât de mult timp… Când îl cunoști pentru prima oară, el n-are habar pe ce lume se află. Și în momentul în care se reîntâlnește cu Walter White, lumea lui e întoarsă cu susu-n jos. Și a învățat să supraviețuiască de-a lungul timpului. 

E și un film despre alegeri. Care sunt alegerile care îl definesc pe Jesse? Încearcă să nu fie violent o vreme, dar nu prea îi iese…

Ai dreptate… E un tip care eu cred că are o inimă bună, dar care este forțat să facă lucruri foarte rele. De mai multe ori este obligat să acționeze. E destul de brutal. Ucide doi oameni cu sânge rece… Poate pentru autoapărare, dar are sânge pe mâini… Să sperăm că rămâne pe drumul cel bun de acum încolo. 

Prietenul tău, actorul Robert Forster, a murit recent. Ai jucat cu el și în acest film…

Da, a fost o veste șocantă. Tocmai vorbisem cu el, văzuse filmul, tocmai se uitase și era foarte mândru de el și mândru de mine și m-a sunat pentru a îmi spune că mă iubește… Am simțit că ceva era în neregulă, dar m-am urcat într-un avion și când am aterizat am aflat că a murit. Am fost incredibil de trist. 

Cum a fost ca actor să te întoarci la un personaj pe care îl știi atât de bine, care e atât de bine definit? 

M-a umplut de entuziasm. Îl iubesc pe acest tip (Jesse – n.r.) atât de mult, am trăit și respirat fiecare moment al vieții lui pe care am văzut-o pe ecran și chiar mai mult de atât. Așa că atunci când am citit acest scenariu pentru prima dată, în biroul lui Vince Gilligan, mi-am dat pantofii jos și m-am întins pe canapeaua lui și eram singur. Nu m-am grăbit, am luat-o încet, cred că mi-a luatîn jur de trei ore, trei ore și jumătate. Credeam că știu fiecare nuanță emoțională de prima oară când l-am citit. Și apoi l-am tot recitit, de mai multe ori și am avut parte de o privire mai profundă legată de cum a fost pentru Jesse să trăiască în acea gaură. Atât de trist… Dar sunt atât de fericit că se află în drum spre libertate.

Ai tot menționat viitorul lui Jesse. Ce se întâmplă cu el? Vom mai vedea un alt film, un alt serial?

Nu, acesta este un „Adio”. Acesta a fost finalul lui „final” pe care oamenii ni-l tot cereau. Am crezut că îl voi juca în „Better Call Saul”, dar sunt atât de mare fan al acelui serial și în sezoanele recente cu flash-urile către viitor, nu văd niciun motiv pentru Jesse să fie acolo, în acel loc și acel timp. Dacă mă sună Vince și îmi spune să filmez ceva, atunci am încredere în el că va fi pentru un motiv temeinic. 

Ai vorbit despre toate momentele emoționale pe care le-ai trăit când ai ajuns să interpretezi din nou acest personaj. Cât de important a fost pentru tine să arăți că personajul nu și-a pierdut simțul umorului? 

Cred că e incredibil de important ca acest tip să aibă ceva care să demonstreze că nu e 100% distrus. Încă mai are instinct de supraviețuire. În mod clar, doar despre asta e vorba în film. Și aici intervine Vince. Face o treabă atât de bună în a scrie o călătorie intensă, foarte dramatică, dar adaugă multe elemente de umor bine-gândite. Ajungi să râzi la lucruri nepotrivite. Așa cum era și în „Breaking Bad”. 

Apropo de umor, Jesse folosește o singură dată replica care l-a consacrat, „Yo, bitch!” Și din câte am înțeles nu exista deloc în scenariu…

Da, a fost singurul „Bitch” pe care l-am improvizat în istoria „Breaking Bad” și „El Camino”. Fiecare alt „Bitch” apărea în scenariu. Cred că a fost a doua dată când am citit scenariul și mi-am dat seama că Jesse nu spune cuvântul și am fost șocat. Vince nici nu se gândise la asta. Și bănuiesc că eu pur și simplu l-am improvizat în prima dublă și a rămas așa. Vince a simțit că este locul perfect în care să apară în film. 

Ai devenit tată de când ai apărut în serial. Cum ți s-a schimbat viața? 

Viața mea a început atunci când s-a născut fiica mea. (Scoate telefonul și arată wallpaper-ul, o fotografie cu fiica sa). Este cel mai grozav lucru din lume. Și asta vine de la cineva care nu prea își dorea copii. Nu mi-am permis niciodată să mă gândesc la ideea de a deveni tată. Și am început să joc un tată într-un alt serial. Apoi mi-am dat seama ca îmi place și că vreau să devin părinte. Soția mea își dorea copii, așa că a fost foarte fericită. E cel mai grozav dar pe care îl poate primi un părinte. 

Oare Jesse ar fi un tată bun? 

Cred că ar fi un tată minunat și sper că se va întâmpla acest lucru pentru el. Vom vedea.. (râde) Sper că se va îndrăgosti și că va găsi pe cineva cu care să fie 100% sincer, fără să aibă secrete și cu care să vorbească despre lucrurile prin care a trecut. 

Cum a fost să joci din nou cu Bryan Cranston?

Îngrozitor. (râde) 

Se petrece într-un flashback…

Da, e o versiune foarte specifică a lui Jesse Pinkman și una foarte specifică a lui Walter White. A fost incredibil. Am intrat din nou în pielea acestor personaje care ne-au schimbat viața pentru totdeauna. De asemenea scenele se petreceau în momente mai simple ale vieților lor. Încă nu vărsaseră foarte mult sânge. Jane încă trăia, Jesse era foarte îndrăgostit… 

De ce crezi că a avut atât succes acest show? 

Cred că scenariștii s-au avântat cu mult curaj și au știut cum să construiască o poveste într-un mod superb, fiecare episod se încheia cu câte un cliffhanger înnebunitor și te găseai în pat, noaptea, gândindu-te că poate-poate să mai vezi încă un episod. 

A fost un show în care Walt și toate celelalte personaje evoluau constant. Nu le era teamă să le schimbe. Sufereau de pe urma consecințelor lor și acțiunilor din jurul lor. 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te