;
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Ewan McGregor duce dorul alcoolului

29 March 2010

Actorul Ewan McGregor (38 de ani) s-a lăsat de băutură în anul 2000 şi spune că se gândeşte să bea numai când este nefericit. Scoţianul a povestit în revista „Live' că are un stil lui sănătos de viaţă, dar că se mai gândeşte din când în când şi la alcool.

„În noiembrie anul acesta se împlinesc zece ani de când am renunţat la alcool şi nu îmi lipseşte. De fapt, doar uneori. Sunt momente când mă gândesc la băutură, dar ştiu că asta înseamnă că ceva îmi merge prost.

Problema nu este că vreau să beau un pahar, ci că, pentru mine, alcoolul era o modalitatea de a anula durerea', a explicat actorul.

McGregor a recunoscut că i-a plăcut mereu băutura, dar că nu ar putea trăi cu gândul că din cauza ei va trăi mai puţin: „Cum aş putea să le spun copiilor mei sau soţiei mele că sunt pe moarte din cauza a ceva în legătură cu care puteam să iau măsuri? Nu am vrut să fiu genul acela de om'.

Actorul scoţian este căsătorit din 1995 cu Eve Mavrakis, cu care are trei fete: Clara Mathilde (14 ani), Esther Rose (8 ani) şi Jamiyan (8 ani, adoptată din Mongolia).

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare