Actrița Eva Mendes a luat în urmă cu 6 ani o pauză de la actorie, atunci când a născut primul copil, la doi ani a mai făcut încă unul și a preferat să stea să îi crescă. Acum însă, soția lui Ryan Goslin a dezvăluit că își dorește să revină pe marile ecrane.

În cadrul unui interviu oferit zilele trecute penrtu Sydney Morning HeraldEva a sugerat că se gândește la  o posibilă revenire pe marile ecrane. 

„Simt că, în ceea ce privește ambiția mea, nu a dispărut, s-a mutat doar asupra copiilor”, a spus vedeta „Hitch”, în vârstă de 46 de ani.

„Aplaud și mă uit la acele femei care pot face totul, dar nu sunt una dintre ele”, a adăugat Mendes, „și, din fericire, am ales să nu lucrez și îmi dau seama cât de norocoasă sunt că este o alegere. Am fost atât de fericită că am putut sta cu bebelușii mei, dar acum au patru și șase ani, încep să simt că ambiția mea este să mă întorc.”

Mendes și Gosling, care au început o relație în 2011 după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei „The Place Beyond the Pines”. Cei doi  și-au păstrat relația și viața copiilor private de-a lungul anilor.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Urmărește-ne pe Google News