Italia va găzdui a 66-a ediţie a Eurovision 2022 după victoria grupului rock Maneskin cu melodia „Zitti e buoni”, de anul trecut, de la Rotterdam. Drept urmare, Eurovision Song Contest va avea loc în luna mai, în Italia, la Torino. Programele dedicate semifinalei Selecției Naționale 2022 încep sâmbătă, 5 februarie, cu prima dintre cele trei ediții ale emisiunii „Drumul spre Torino”. Iată tot ce trebuie să știi despre Eurovision România 2022.
Cine sunt Finaliştii Selecţiei Naţionale la Eurovision 2022
Semifinala Selecţiei Naţionale Eurovision s-a încheiat sâmbătă, 12 februarie. Din cele 20 de piese ajunse în această fază a concursului, cinci au fost alese de public, iar 15 de juriul de specialitate, informează TVR.
Emisiunea „Drumul spre Torino” îi va face pe fanii Eurovision să intre în atmosfera pregătirilor pentru semifinală, alături de concurenți și echipa Eurovision România. Sâmbătă, 5 februarie (de la ora 23.00), duminică, 6 februarie (de la ora 22.30) și luni, 7 februarie (de la ora 22.50), la TVR 1 și TVR Internațional, și la TVR Moldova (9-11 februarie, de la ora 23.05) – gazda emisiunii, Ilinca Băcilă, va prezenta secvențe de la filmări, impresiile juraților, semifinaliștii cu emoțiile și bucuria de a concura pentru cel mai mare concurs internațional de muzică din lume, potrivit eurovision.tvr.ro.
Telespectatorii îi vor cunoaşte mai bine pe semifinaliștii Selecției Naționale 2022 și vor intra, alături de organizatori, în febra pregătirilor pentru show-ul din 12 februarie. Tot din 5 februarie, în cele trei ediții ale emisiunii „Drumul spre Torina” vor fi difuzate videoclipurile celor 46 de piese semifinaliste. De asemenea, videoclipurile se vor găsi și pe site-ul oficial eurovision.tvr.ro, pe canalul YouTube al TVR și pe pagina de Facebook Eurovision România.
Săptămâna dedicată semifinalei concursului național va continua cu votul publicului. În premieră, fanii își vor putea vota favoriții pe pagina oficială de Facebook a concursului național, miercuri, 9 februarie și joi, 10 februarie, unde pot salva cinci piese pentru a doua etapă a semifinalei. Juriul va califica alte 15, iar semifinala se va încheia pe 12 februarie, cu un show tv, în cadrul căruia juriul de va alege doar zece piese pentru marea finală.
Cine este Ilinca Băcilă, prezentatoarea „Drumul spre Torino”
Ilinca Băcilă a fost concurentă la emisiunile „X Factor” și „Vocea României”. În 2017, ea și Alex Florea au reprezentat România la Eurovision cu melodia „Yodel it” și au reușit să claseze țara noastră pe locul 7 în clasamentul final. Acum, ea va fi gazda emisiunii „Drumul spre Torino”.
„Este al cincilea an consecutiv în care fac parte, într-un fel sau altul, din Eurovision. Am reprezentat România în concurs, am fost în juriul național, în cel international, am prezentat notele României în faza internațională, iar anul acesta am ocazia să fiu alături de cei care se luptă pentru a reprezenta, la rândul lor, țara noastră”, a declarat Ilinca.
„De data aceasta, mă voi reîntâlni cu fanii Eurovision din postura de prezentator al celor trei emisiuni în care veți avea ocazia să cunoașteți semifinaliștii ediției din acest an”, a adăugat ea.
Semifinaliștii Eurovision România 2022
Compozitori din România, Republica Moldova, Marea Britanie, Slovenia, Irlanda, Islanda, Belgia, Suedia, Ucraina, Spania, Canada, SUA și interpreți din Italia, Bulgaria, Croația, Germania și România se vor întâlni în prima etapă a Selecției Naționale.
Alex Parker & Erik Frank & Bastien – Best of me
Aldo Blaga – Embers
Alexa – Hoodies and cold nights
Alina Amon – Without you
Ana Lazăr – Youngster
Andra Oproiu – Younique
Andrea Stocchino – Avere paura
Andrei Petruş- Take me
ARIS – Do Svidaniya
Ayona Iordănescu – Let me come to you
Barbara – Hypnotized
Bogdan Dumitraş – Sign
Carmen Trandafir – Măşti
Cezar Ouatu – For everyone
Ciro De Luca – Imperdonabile
Claudia, Minodora, Diana – România mea
Dan Helciug – 241
Dora Gaitanovici – Ana
Eliza G – The other half of me
Eugenia Nicolae – Doina
Fabian Ferrara – That way
Forţele de muncă – Hai afară, frate!
Gabriel Basco – One night
Giulia-Georgia Beiliciu – Find your way
Ivelin Trakiyski – Neverending
Jessie – Regret
Kyrie Mendél – Hurricane
Letiţia Moisescu – Mirunica
Leyah – I’ll be fine
Mălina – Prisoner
Miryam – Top of the rainbow
MOISE – Guilty
Oana Tabultoc – Utopia
Olivia Miheţ – Fragile
Othello – You’re worthy
Outflow – Running in circles
Petra – Ireligios
Popa Roberta-Maria – Indigo
Romeo Zaharia – Until the fight is over
Silvia Costache – Save me
Sophia – Beautiful lies
Stelian – Remember
VANU – Never give up
Vizi Imre – Sparrow
WRS – Llamame
Cine sunt jurații Eurovision România 2022
Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Randi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu sunt artiștii care vor juriza această ediţie a Selecţiei Naţionale. Pe cei cinci interpreți și compozitori îi leagă o bogată activitate în industria muzicală, dar și experienţa participării sau colaborării la Eurovision România. Ei vor forma juriul de specialiști la toate fazele Selecției Naționale, începând cu etapa preselecției până în marea finală.
Alexandra Ungureanu a devenit cunoscută alături de grupul Crush, însă drumul ei către celebritate a început la vârsta de șase ani, când a început să ia lecții de canto și pian, în scurt timp ajungând să se afle printre premianţii festivalurilor şi concursurilor muzicale de gen.
De-a lungul anilor, Ozana Barabancea s-a făcut remarcată prin calitățile sale de solistă de operă, dar a abordat și stilul jazz, participând la festivalurile de gen din ţară şi susţinând turnee în Italia, Germania, Grecia, Thailanda, Japonia, Slovenia – a cântat în fața împărătesei Japoniei (1999), prințesei Thailandei (2003) şi prințului Iordaniei (2006).
Cântăreț și producător muzical, Randi a cunoscut celebritatea prin colaborarea cu Marius Moga, alături de care forma, în 2005, trupa Morandi. Începând cu anul 2011, Randi a debutat în cariera solo și tot atunci el și-a deschis propria casă de discuri, Famous Production.
Specializat în compoziţie muzicală şi sound-design, Cristian Faur creează şi produce, în studioul său personal, muzică originală pentru film, teatru, televiziune, producţii corporate, spoturi publicitare, jocuri video, spectacole şi Podcast-uri.
Adrian Romcescu este membru al al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi a colaborat, de-a lungul timpului, cu nume sonore din muzica românească, precum Aurelian Temişan, Adrian Enache, Marcel Pavel, Luminiţa Anghel, Elena Cîrstea, Monica Anghel sau Andra.
Când este finala Selecției Naționale Eurovision 2022
Finala Eurovision România 2022 va avea loc pe 5 martie, când vom afla și numele reprezentantului țării noastre în concursul internațional Eurovision, care va avea loc în perioada 10-14 mai 2022, la Torino, Italia.
Despre Eurovision
Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. 41 de țări s-au înscris la ediția cu numărul 66 a concursului internațional:
Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).