Eurovision 2023. Cea de-a 67-a ediție a competiției muzicale va avea loc în acest an la Liverpool, Marea Britanie. România este reprezentată în concurs de Theodor Andrei.
Eurovision 2023. Cea de-a 67-a ediție a competiției muzicale va avea loc în acest an la Liverpool, Marea Britanie. România este reprezentată în concurs de Theodor Andrei.
Concursul era programat să se desfășoare în Ucraina, după ce aceasta a câștigat ediția din 2022, dar, din cauza invaziei Rusiei în această țară, ediția din 2023 nu va putea să aibă loc în această țară. Marea finală a Eurovision Song Contest 2023 va avea loc pe Arena Liverpool, Marea Britanie.
Astfel, Hannah Waddingham, vedeta din serialul „Ted Lasso”, va fi gazdă a concursului Eurovision de anul acesta, alături de cântăreaţa Alesha Dixon şi de solista ucraineană Julia Sanina, iar în finală li se va alătura omul de televiziune Graham Norton, anunţă BBC.
Cele trei vor prezenta cele două semifinale pe 9 şi 11 mai, iar Graham Norton li se va alătura pentru marea finală de sâmbătă, 13 mai. De asemenea, Norton va face echipă și cu actrița Mel Giedroyc, care a mai fost implicată în transmisiile semifinalelor de la BBC.
Semifinalele şi finala Eurovision 2023, care se vor desfăşura la Liverpool Arena sub sloganul „United by Music”, vor fi transmise în direct pe canalele TVR 1, TVR Internațional și pe TVR+.
Marea finală a Eurovision Song Contest 2023 va avea loc pe Liverpool Arena de lângă râul Mersey sâmbătă, 13 mai, iar semifinalele vor avea loc marți, 9 mai și joi, 11 mai, de la ora 22.00.
Marea finală a Eurovision Song Contest 2023 va avea loc sâmbătă, 13 mai 2023, de la ora 22.00.
Theodor Andrei a câștigat Selecția Națională Eurovision România 2023 în 11 februarie, fiind desemnat prin votul exclusiv al publicului să reprezinte țara noastră la Eurovision Song Contest de la Liverpool, cu piesa sa „D.G.T. (Off and on)”.
Theodor are 19 ani și este solist vocal, compozitor, textier, orchestrator și actor. A obținut peste 200 de premii în festivaluri naționale și internaționale de muzică, cu peste 100 de melodii compuse.
În anul 2022, a primit Premiul Myosotis pentru cea mai bună creație a unui cantautor, pentru piesa “Artist” (muzica și versuri Theodor Andrei) de pe albumul “FRAGIL”.
De asemenea, deține Marele Trofeu al Festivalului “Mihaela Runceanu” 2022 și Marele Trofeu al Festivalului “Alexandria Pop Fest” 2022. Theodor Andrei este semifinalist al primului sezon Vocea României Junior (2017) și concurent până la faza bootcamp la X Factor România (2020).
Reprezentantul României la Eurovision 2023 va intra în concurs din poziția a treia, în cea de-a doua semifinală, în data de 11 mai 2023.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).