Homepage  / Știri / Televiziune

Eugenia Vodă revine cu un nou sezon al emisiunii „Profesioniștii”. Primul invitat va fi Andrei Șerban

Eugenia Vodă revine cu un nou sezon al emisiunii „Profesioniștii”. Primul invitat va fi Andrei Șerban

de Redactia Tvmania

Din 17 martie, la TVR 1 începe un nou sezon „Profesioniştii”. Noua serie de premiere va aduce invitaţi din cele mai diverse domenii, de la medicină până la contraspionaj. Primul invitat: regizorul Andrei Şerban. 

 

Telespectatorii care iubesc emisiunea Eugeniei Vodă se vor bucura de noi interviuri pline de miez. De sâmbătă, 17 martie, la TVR 1 începe un nou sezon Profesioniştii, o nouă serie de premiere cu invitaţi din cele mai diverse domenii, de la medicină până la contraspionaj. Emisiunea Profesioniştii este la TVR 1 şi TVR+ în fiecare sâmbătă, la ora 23.00.

 

Primul invitat al Eugeniei Vodă la Profesioniştii va fi celebrul regizor Andrei Şerban, pentru care anul 2018 înseamnă anul celei de-a 75-a aniversări. „Suntem în anul Unirii, dar e o dezbinare mai cumplită decât oricând în ţara asta”… spune, printre altele, Andrei Şerban în emisiune.

 

Andrei Şerban s-a născut la 21 iunie 1943, la Bucureşti. În 1968 a absolvit Institutul de Teatru şi Cinematografie Bucureşti, clasa Radu Penciulescu.

Debutează la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ; în Bucureşti, s-a remarcat cu montarea spectacolului „Iulius Cezar”, de Shakespeare, la Bulandra.

Ca regizor, a pus în scenă spectacole de teatru şi operă în 39 de ţări.

În SUA, începând cu 1970, timp de 20 de ani, a fost asociat cu Robert Brustein‘s American Repertory Theatre Company. A lucrat, de asemenea, cu La MaMa Theatre, the Public Theatre, Lincoln Centre, Circle in the Square, Yale Repertory Theatre, the Guthrie Theatre, A.C.T. şi cu New York City, Seattle şi Los Angeles Opera.

În Europa, a lucrat pentru Opera din Paris, Geneva, Viena şi Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, Teatrul Naţional Bucureşti (1990-1993, ca director), La Comédie Française. În Japonia a pus în scenă spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.

În Romania, Andrei Şerban a pus în scenă piese care i-au adus mai multe premii la concursurile internaţionale de teatru.

Andrei Serban a fost şi este profesor la numeroase universităţi: Yale School of Drama, Harvard University, Le Conservatoire de Paris, Stockholm Dramatic School, Theatre School of Tokyo, University of California – San Diego, Pittsburgh Theatre Institute and San Francisco State University, Carnegie-Mellon, Sarah Lawrence, Paris Conservatoire d”Art Dramatique si A.R.T. Institute for Advanced Theatre Training Director al Oscar Hammerstein Centre for the Performing Arts at Columbia University, New York.

 

O nouă „provocare” care poate da de gândit, un nou interviu marca Eugenia Vodă – la TVR 1 şi online, pe TVR+, sâmbătă, 17 martie, de la ora 23.00.

 

 

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton