Amy Adams deține rolul principal în „Femeia de la fereastră”, în original „The Woman in the Window” (2021), adaptare după romanul cu același nume scris de A.J. Finn. Filmul va fi disponibil pe Netflix, din 14 mai.
Amy Adams deține rolul principal în „Femeia de la fereastră”, în original „The Woman in the Window” (2021), adaptare după romanul cu același nume scris de A.J. Finn. Filmul va fi disponibil pe Netflix, din 14 mai.
Anna Fox (Amy Adams) este o psiholoagă pentru copii, care suferă de agorafobie și s-a autoizolat în casa sa din New York. Singura „distracție” care i-a mai rămas este aceea de a urmări de la fereastră vecinii de peste drum, care par să întruchipeze familia ideală. Vecina Jane Russell (Julianne Moore) chiar o vizitează și ajunge să stabilească o legătură cu ea. Dar boala i se agravează, sentimentele de angoasă sunt tot mai puternice, Anna nu mai recunoaște oamenii din jur, iar medicamentele pe care le ia pot provoca halucinații.
În această conjunctură nefericită, cuplul perfect de vizavi îi dă ocazia nedorită să asiste în direct la o crimă odioasă. Apelul la 112 nu o ajută, oamenii din jur nu o cred, iar vecinul care tocmai și-a ucis nevasta, după cum Anna însăși a văzut cu proprii ei ochi, se prezintă cu o altă femeie (Jennifer Jason Leigh) alături pe post de Jane Russell. Fără niciun aliat alături, începând să se îndoiască chiar și ea de ce a văzut, Anna încearcă totuși să afle adevărul.
În culise, filmul „Femeia de la fereastră” chiar a fost urmărit de ghinion. Ar fi trebuit să fie lansat la finalul lui 2019, dar vizionările cu public nu au mers prea bine, lăsând audiența complet confuză, după cum relata atunci The Hollywood Reporter.
„Lucrăm cu o poveste extrem de complexă. Am testat mai devreme filmul pentru niște motive foarte întemeiate. Nu vrem decât să îl facem mai bun”, explica producătoarea Elizabeth Gabler pentru sursa menționată. Așa că pelicula s-a întors în lucru, s-au refilmat scene, iar premiera a fost mutată în 2020.
Toate acestea nu au fost singurele probleme, între timp, autorul cărții, A.J. Finn (pseudonimul lui Daniel Mallory), a devenit centrul unui scandal. New Yorker a publicat un articol în care era acuzat de numeroase declarații false: ba că are o tumoare pe creier, ba că mama lui a murit de cancer.
Și, ca la teleshopping, asta nu e tot: producătorul Scott Rudin a fost acuzat de comportament abuziv. Când, într-un final, filmul a fost refăcut și rearanjat pentru a nu mai stârni confuzie printre spectatori, iar apele din jur s-au mai liniștit, a lovit pandemia.
„Femeia de la fereastră” este ultimul film produs sub sigla Fox 2000 Pictures, care și-a început activitatea în anii 1990.
Casa de producție era specializată în pelicule iubite de marele public, de aici au „plecat” spre cinematografele din toată lumea filme ca: „Diavolul se îmbracă de la Prada”, „Viața lui Pi” sau „Sub aceeaşi stea”. Fox 2000 ar fi trebuit să își continue activitatea și după ce a fost cumpărată de Disney, dar odată încheiat contractul a fost anunțată și închiderea.
Iar din cauza refilmărilor și a amânării premierei, „Femeia de la fereastră” a ajuns în postura nefericită de a fi placa tombală a casei de producție.