Şi în acest sezon, vedeta Kanal D va încerca, cu ajutorul unui specialist în filaj, să scoată la iveală faţa nevăzută a unor oameni obişnuiţi.
„Împreună cu specialiştii noştri, în acest nou sezon, vă vom oferi poveşti noi, intense. Vom încerca să scoatem la iveală tot felul de secrete bine păzite şi să avem un răspuns la întrebările şi necunoscutele din viaţa unor oameni obişnuiţi”, a declarat Ernest.
La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, Ernest şi soţia lui au făcut public faptul că vor deveni părinţi.
Ernest (32 de ani) a declarat că a fost foarte emoţinat când a aflat: „În ziua aia am fost năuc, nu mă mai puteam concentra la nimic. Vreo 24 de ore am fost K.O. Eram şi puţin frustrat, că tot încercam şi tot încercam şi nu se întâmpla. Cam peste două săptămâni ar trebui să mergem la ecograf să aflăm sexul copilului. Mi-ar plăcea să o cheme Francesca, dacă va fi fată”.
După o relaţie de nouă ani, Ernest şi Ada au făcut nunta în septembrie 2012, evenimentul având loc pe pontonul lacului Snagov.