Homepage  / Vedete străine

Eric Dane, diagnosticat cu o boală incurabilă. Cum se simte acum starul din „Anatomia lui Grey”

Eric Dane, diagnosticat cu o boală incurabilă. Cum se simte acum starul din „Anatomia lui Grey”
13

de Roxana Mirea,

Actorul Eric Dane, cunoscut pentru rolul său din „Euphoria” și „Anatomia lui Grey”, a dezvăluit că a fost diagnosticat cu o boală rară, incurabilă. Eric Dane, în vârstă de 52 de ani, este recunoscător pentru sprijinul familiei sale în această perioadă dificilă. 

Eric Dane, diagnosticat cu o boală rară 

Eric Dane, cunoscut pentru rolul său din serialul „Anatomia lui Grey”, unde a jucat rolul lui Mark Sloan, a dezvăluit că a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (SLA), o boală neurologică rară și degenerativă, potrivit People.

„Am fost diagnosticat cu SLA”, a declarat actorul în vârstă de 52 de ani. „Sunt recunoscător că am alături familia mea iubitoare, în timp ce parcurgem acest nou capitol împreună.”  

Eric Dane este căsătorit cu actrița Rebecca Gayheart, iar împreună au două fiice: Billie Beatrice, de 15 ani, și Georgia Geraldine, de 13 ani. 

Cu toate că se confruntă cu o boală gravă, actorul spune că va continua să muncească: „Mă consider norocos că pot încă să lucrez și aștept cu nerăbdare să mă întorc pe platourile de filmare ale serialului Euphoria săptămâna viitoare”, a transmis el. „Vă rog cu amabilitate să respectați intimitatea mea și a familiei mele în această perioadă.” 

Eric-Dane-din-Anatomia-lui-Grey-diagnosticat-cu-scleroză-laterală-amiotroficăIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Dane interpretează rolul lui Cal Jacobs în drama de succes difuzată de HBO. Filmările pentru sezonul 3 al serialului Euphoria sunt programate să înceapă pe 14 aprilie. 

Ce este SLA, boala de care suferă Eric Dane 

ALS, cunoscută și sub numele de boala Lou Gehrig, este o afecțiune neurologică rară care provoacă paralizie musculară progresivă. Primele simptome includ adesea tremurături sau slăbiciune într-un membru, urmate de dificultăți de vorbire.  

Potrivit Mayo Clinic, boala afectează celulele nervoase din creier și măduva spinării responsabile de controlul mișcărilor musculare, iar în timp pacienții își pierd capacitatea de a vorbi, de a mânca, de a merge și de a respira fără ajutor. 

Deși în prezent nu există un tratament curativ pentru SLA, unele persoane pot trăi cu boala timp de decenii. Majoritatea pacienților, însă, au o speranță de viață de aproximativ trei până la cinci ani de la diagnostic, conform Asociației de Distrofie Musculară. 

Pe lângă Eric Dane, și alte personalități au fost diagnosticate cu SLA, printre care Aaron Lazar, John Driskell Hopkins, Eric Stevens, Joe Bonsall, Roberta Flack, Kenneth Mitchell și Stephen Hawking. 

Sursa foto: Hepta

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton